Consiliul Local al municipiului Bistrița, care se reunește în ședință ordinară pe data de 26 octombrie, va avea de dezbătut un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea finanțării Centrului Județean de Excelență Bistrița-Năsăud din veniturile proprii ale bugetului local al municipiului Bistrița.
Acest centru, înființat printr-un ordin al Ministerului Educației Naționale, are scopul de a sprijini copiii capabili de performante înalte. Potrivit aceluiași ordin, activitatea centrelor se finanțează din venituri proprii ale consiliilor locale, precum și din sponsorizări și donații.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, Centrul Județean de Excelență funcționează ca personalitate juridică începând cu data de 1 septembrie 2017, iar Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, care coordonează activitatea centrului, a întocmit un necesar de finanțare estimat pentru anul 2017.
Astfel, consilierii locali, care se vor reuni în sedință pe 26 octombrie, vor trebui să decidă dacă sunt de acord sau nu cu alocarea a 83.000 de lei din bugetul local pentru funcționarea acestui centru.