La aceasta oră, în Bistrița-Năsăud, se circulă în condiții de ploaie, suprafața carosabilă este umedă, iar neadaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, crește riscul producerii de evenimente rutiere.
Polițiștii Serviciului Rutier recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu bruscheze comenzile autoturismului și să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, a geamurilor laterale și a oglinzilor retrovizoare.
Poliţia Română vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
”De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale. Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare” precizează oamenii legii.
Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.
Pietonilor li se recomandă să circule numai pe trotuare, să traveseze doar la culoarea verde a semaforului, iar în cazul în care traversarea se face prin locuri semnalizate prin indicatoare și marcaje, să traverseze după ce s-au asigurat, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa și au oprit.
Sursa: Poliția Română