Se caută consilier grad superior în cadrul Direcției Patrimoniu din Primăria Bistrița

Primăria municipiului Bistriţa organizează un nou concurs pentru ocuparea unui post vacant în cadrul Direcției Patrimoniu – Serviciul administrare domeniu public şi privat. Concursul de recrutare vizează ocuparea funcţiei publice de execuţie, pe durată nedeterminată, de consilier, grad superior în cadrul acestei direcții.

Concursul va consta în două probe, una scrisă și un interviu și se va desfășura pe data de 28 noiembrie, de la ora 10:00 – proba scrisă și în data de 4 decembrie, ora 10.00 – interviul.

Condiţii specifice de participare:

  • să fie absolvent de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura ştiinţe: ştiinţe economice;
  • să aibă 9 ani vechime în specialitatea studiilor absolvite.

Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 – Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei municipiului Bistriţa – Piaţa Centrală nr. 6.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la Primăria municipiului Bistrita, Biroul resurse umane, organizare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului de organizare a concursului, începând cu data de 27 octombrie 2017 până în data de 15 noiembrie 2017 inclusiv.

Anunţul şi bibliografia pentru concurs se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul www.primariabistrita.ro (Primăria – informaţii administrative – anunţuri posturi vacante) începând cu data de 27 octombrie 2017.

error: Content is protected !!