Angajații din sistemul bugetar din România și nu numai se vor putea bucura de încă trei mini-vacanțe până la finele acestui an.
Primele zile libere vor fi acordate în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie. 30 noiembrie (când se va sărbători Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională a Românie) cad în zilele de joi, respectiv vineri și, cum sunt sărbători legale, și prin urmare zile nelucrătoare, salariații vor avea parte în această perioadă de o mini-vacanță de patru zile.
Urmează apoi o nouă mini-vacanţă de Crăciun, tot de patru zile. Acest lucru este posibil pentru că 25 decembrie cade într-o zi de luni, iar prima şi a doua zi de Crăciun sunt zile libere prin lege. Situaţia va fi identică și de Anul Nou, când vor fi tot patru zile libere: cele două din weekend şi 1 şi 2 ianuarie, libere de la stat.
În 2018, zilele libere legale sunt:
1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
8 aprilie 2018, 9 aprilie — Paştele
1 mai — Ziua Muncii
27 mai, 28 mai — Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Naţională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.
FOTO: www.todayifoundout.com