FOTO: Trafic rutier blocat pe DN 17, la intrare în Beclean, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, în jurul orei 18:00, circulaţia rutieră este oprită, în judeţul Bistriţa -Năsăud, pe DN 17 Bistriţa- Beclean, la kilometrul 27, din cauza unui accident rutier.

Trei autoturisme şi un autocamion au fost implicate în evenimentul rutier, mai multe persoane aflându-se în autovehicule.

Echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au intervenit la fața locului pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite.

Din primele informații, se pare că două persoane au fost rănite mai grav și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate pentru investigații suplimentare la cea mai apropiată unitate medicală – spitalul din Beclean.

Traficul este blocat în zonă, iar polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. Se estimează că traficul va fi reluat în aproximativ o oră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Uilaky Gavril

error: Content is protected !!