VIDEO: Vezi cum se risipesc banii publici! Au lucrat pe timp de ploaie și-acum e MUSAI să refacă lucrările pe DJ 151!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu un an înainte de alegeri, Moldovan comandă reparații de mântuială la DJ 151

 

bb3În urma verificărilor din ultima lună, Consiliul Județean a dat ordin de începere a lucrărilor de întreținere pe DJ 151, pe toată lungimea sa. Costurile operațiunilor sunt de aproximativ 20 MILIARDE și vor fi realizate de L.D.P, societate aflată în administrarea Consiliului Județean.

 

 

BĂTAIE de joc pe bani publici! VEZI cum se repară drumul de 30 de MILIOANE de euro, în epoca Radu Moldovan

 

Lucrările de întreținere se execută pe toată lungimea drumului, prin aplicarea unui strat subțire de emulsie, acoperit ulterior cu pietricele, care dau consistență și rezistență suprafeței de rulare. Pe anumite porțiuni, drumarii și-au bătut joc de aceste lucrări. Pe sectorul Sigmir – Blăjeni, pietricelele NU au penetrat covorul asfaltic, deoarece lucrările s-au executat pe ploaie, (contrar normativelor care impun efectuarea acestei operațiuni la temperaturi ridicate, nicidecum pe timp ploios).

„A venit un utilaj și a împrăștiat piatră… au zis că fac întreținere, că drumul s-a lăsat de la mașinile mari. Au lucrat bine în Sigmir, dar după ce au trecut de Blăjeni, la scurtă vreme a început să plouă. Vedeți cum arată drumul… tot materialul s-a dus în șanțuri. E periculos pentru mașini și e plin de praf. Trebuie să facă ceva… „ a declarat Grigore Mititean, locuitor în Blăjenii de Sus.

În aceste condiții, este necesar ca lucrarea să fie reluată pe anumite porțiuni. În plus de asta, drumul este prost semnalizat și materialul este un pericol pentru participanții la trafic.

 

Pentru întreținerea drumului județean 151, pe viitor se impune restricționarea mașinilor de mare tonaj prin implicarea Autorității Rutiere Române, lucru care NU s-a întâmplat niciodată până acum și care a afectat rezistența drumului.

 

 

 

Scurt istoric

i0-440x330DJ 151 a fost modernizat în totalitate doar cu 3 ani în urmă. Valoarea totală a proiectului de reabilitare a fost de 126,6 de milioane de lei (aproximativ 30 de milioane de euro), iar lucrările au fost realizate de firma SC Romstrade SRL. Imediat ce a fost numit președinte al Consiliului Județean, Radu Moldovan a inaugurat DJ 151 în prezența lui Nelu Iordache, care ulterior a fost arestat.

 

„Drumul președinților” a fost sintagma folosită de Moldovan la momentul inaugurării acestui proiect, care a început de pe vremea lui Gheorghe Marinescu. Lucrările au fost derulate în mandatul lui Liviu Rusu, care a susținut la acea vreme că proiectul a fost refăcut aproape în totalitate și că finanțarea acestui proiect este exclusiv meritul administrației sale.

DJ 151 este cel mai lung drum judeţean din Bistriţa-Năsăud care traversează localitățile: Sigmir, Blăjenii de Sus, Blăjenii de Jos, Şintereag, Şieu Odorhei, Coasta, Şirioara, Chiraleş, Lechinţa, Vermeş, Sângeorzu Nou, Sânmihaiu de Câmpie, Zoreni, Budeşti, Budeşti Fânaţe şi Ţagu până la limita cu judeţul Mureş.

Imediat ce regele asfaltului a fost arestat, Radu Moldovan i-a executat scrisoarea de garanție în valoare de 70 de miliarde. Banii au intrat în conturile CJ și au fost folosiți în ultimii 3 ani pentru refacerea lucrărilor neconforme ale acestui sector de drum.

Întreținerea drumului județean se realizează din aceeași bani, dar calitatea lucrărilor este îndoielnică și pe alocuri se impune reluarea URGENTĂ a lucrărilor de ÎNTREȚINERE, estimate la 20 de MILIARDE de lei (2.000.000 de lei).

2 comments

  1. si cand se repara, cand se reiau lucrarile ? eu circul zilnic pe acest drum si e dezastru. in plus toata masina imi e stropita cu smoala sau ce pun ei pe asfalt. +alte incidente cu spargeri de parbrize. cine plateste pentru avarii?

  2. Nu era nevoie de reparatii. Drumul era foarte bun, dar poate e nevoie de bani pt campania electorala ce urmeaza

error: Content is protected !!