Părintele sau asiguratul care are legal în îngrijire un copil grav bolnav poate beneficia de concediu medical și de indemnizație pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condițiile în care, până acum, limita de vârstă a copilului era de 7 ani, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern în ședința de ieri.
Lista acestor afecţiuni grave se va stabili de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii și va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
”De asemenea, actul normativ adoptat joi simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menţionate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinți, cât și unei persoane împuternicite de acesta” se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.
”Ordonanța de urgență prevede și crearea cadrului legal pentru realizarea și implementarea unei soluții informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic. Astfel, medicii prescriptori vor putea completa și transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate” se mai arată în documentul Guvernului.
Pe lângă măsuri menite să simplifice modul de acordare a certificatelor de concediu medical, actul normativ reglementează și posibilitatea acordării indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat și plătit contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, ordonanța conține reglementări care pun în concordanță asigurările sociale de sănătate cu modificările aduse Codului fiscal.
Surda foto: www.mamaplus.md