Ovidiu Florean îi dă GRELE lui Radu Moldovan: „Suntem ultimul județ din țară la accesarea de fonduri europene!” Consilierul PNL atage atenția asupra procesului cu VITALIA, unde județul s-ar putea să plătească 3.6 milioane de euro: „Proiectul a fost făcut extraordinar de bine, dar NU au fost ei în stare să-l implementeze! „

Ovidiu Florean, consilier județean al PNL a fost prezent la conferința de presă și l-a atacat dur pe Radu Moldovan pe tema Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor.

 

 

Florean: „există proces între Consiliul Județean și Vitalia cu solicitări de despăgubiri de 3.6 milioane de euro!”

„Tot sistemul de management integrat al deșeurilor este o improvizație… tot orașul e murdar, sunt o sută de mii de feluri de tomberoane, nici nu știi unde să duci gunoiul! Și ei spun că proiectul NU a fost făcut bine: a fost făcut extraordinar de bine, dar NU au fost ei în stare să-l implementeze. Știți că există proces între Consiliul Județean și Vitalia cu solicitări de despăgubiri de 3.6 milioane de euro. Știți că acuma Vitalia este băgată în față și responsabil se face domnul vicepreședinele Ioan Țintean pentru tot e s-a întâmplat acolo? Știți că groapa s-a umplut în 3 ani și trebuia să se umple în 20 de ani? Știți că după ce se umple nu o să mai aibă unde să ducă gunoaiele? S-ar putea să le ducă iarăși în Zăvoaie? Știți că se depozitează tot felul de minuni acolo, NU o să spun mai multe, dar o să vin eu cu documente, ulterior .. și substanțe interzise și tot felul de zăpăceli de-astea… ” – a declarat Florean.

 

 

 

Reporter: – legat de cei 3.6 milioane de euro, în ce stadiu e procesul?

Ovidiu Florean: – Curtea de Apel Cluj, dar NU mai durează! Anul ăsta se termină!

Reporter: – Și până acum cum au fost deciziile instanțelor?

Ovidiu Florean: – A câștigat VITALIA… dar ei au angajat o casă de avocatură care NU deschis gura că eu am fost în sala de ședință.

Reporter: – poate fi vorba de un blat?

Ovidiu Florean: Nu știu dacă a fost blat, dar în orice caz… a fost incompetență… diletantism, cum ziceam!

Reporter: și decontăm din banii A.D.I sau ai județului ?

Ioan Turc (ironic) – din fondurile de la pârtie, din încasări!

Diana Morar: – depinde cine e reclamat să răspundă!

Ovidiu Florean: – tot bani publici se vor da!

 

„Cei 22 de consilieri PSD și ALDE votează fără să ia cuvântul niciodată nici măcar o intervenție nu au avut de când au începu ultimul mandat … ei nici nu știu că există o formă de răspundere solidară care îi poate duce să răspundă pentru anumite combinații făcute de domnul președinte Moldovan.” – a completat Florean.

 

 

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor este gestionat de Adunarea de Dezvoltare Intercomunitară, compusă din primarii județului și președintele Consiliului Județean.Adunarea Generală a Acționarilor este organismul de conducere al A.D.I Deșeuri, din care fac parte cei 62 de primar și președintele C.J Consiliul Director este partea executivă a Asociației și este alcătuit din Președintele Asociației și încă doi membri desemnați de Adunarea Generală. Din Consiliul Director al Asociației fac parte în calitate de membrii: Radu Moldovan, Mircea Romocea (primar Năsăud) și Iustin Muntean (primar Teaca).

 

 

Ovidiu Florean îi dă replica președintelui LĂUDĂROS: „suntem ultimul județ din România la atrageri de fonduri europene!”

„Asta e administrația PSD, dar ei disimulează: noi suntem foarte buni, noi am adus bani… pe fonduri europene suntem ultimul județ din România! NU o să contez niciodată un merit al nimănui, dar pe fonduri europene … degeaba vorbește domnul președinte de sute de milioane de euro și noi suntem pe nicăieri. Asta se întâmplă în Consiliul Județean! Diletantism până ninge!” – a completat Ovidiu Florean.

Referitor la opoziția și subiectele abordate de colegii liberali din Consiliul Județean, Florean susține că:

– Avem întâlniri înainte de ședință și sunt mulțumit în proporție de 80 la sută! Ar trebui din când în când o implicare mai bună!

error: Content is protected !!