În aceste zile, salvamontişti din Bistrița-Năsăud participă la o amplă acțiune de căutare a unui alpinist din Vatra Dornei, care a dispărut la începutul lunii decembrie a anului trecut într-o avalanșă în masivul Călimani.
Trupul acestuia nu a fost găsit nici până la această dată, iar salvamontiștii suceveni au organizat o nouă acțiune de căutare a acestuia la care participă colegi din mai multe județe din România, printre care Suceava, Mureș, Neamț, Sibiu și Bistrița-Năsăud.
Pentru căutarea lui Liviu Sorin Pandelea s-au mobilizat 28 de salvamontişti din cele cinci județe, cărora li s-au alăturat și circa 20 de voluntari din Vatra Dornei, colegi și prieteni ai alpinistului dispărut (pompieri și vânători de munte).
Aceasta este cea de-a treia acțiune de căutare organizată numai de la începutul acestui an și până acum, din păcate acțiunile trecute nu au dus la niciun rezultat, motiv pentru care căutările au fost reluate.
”Cu fiecare acţiune reuşim totuşi să restrângem zona de căutare. În condiţiile actuale zona nu mai prezintă un grad mare de risc. Temperaturile au fost destul de scăzute, temperatura resimțită fiind de aproximativ – 26 C. S-a lucrat foarte mult, dar din păcate fără rezultatul dorit”, au declarat salvamontiştii din Vatra Dornei.
Reamintim că, în luna decembrie a anului trecut, mai exact pe data de 1 decembrie, trei alpinişti care au plecat să arboreze Drapelul Naţional pe Vârful Pietrosu din masivul Călimani au fost surprinşi de o avalanşă.
O femeie a fost găsită moartă, iar un bărbat din grup a scăpat cu viaţă. Al treilea alpinist, nu a fost descoperit, în ciuda căutărilor de amploare, care continuă și în prezent.
FOTO: Salvamont Bistrița-Năsăud,Salvamont Vatra Dornei