FOTO: Descoperire macabră pe raza comunei Urmeniș. Trupul unui bărbat a fost găsit într-o fântână

Descoperire macabră astăzi, pe raza comunei Urmeniș. Trupul unui bărbat a fost găsit într-o fântână. Descoperirea a fost făcută de niște săteni care se aflau pe un câmp și care, speriați, au alertat autoritățile.

La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare al pompierilor din localitatea Lechința, care s-au chinuit minute în șir pentru a scoate trupul neînsuflețit la suprafață. Cadavrul se afla de mai multă vreme în fântână, stabilindu-se că acesta prezenta semne de descompunere.

 

„Echipajul de pompieri militari de la Punctul de lucru Lechința a scos bărbatul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, de la o adâncime de circa 4 metri și l-au predat polițiștilor de la Serviciul Investigații Criminale pentru cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul era din localitatea Silivașu de Câmpie, iar dispariția acestuia a fost anunțată încă din luna noiembrie a anului trecut.

 

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!