Președintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a criticat într-o postare pe pagina personală de pe o rețea de socializare, modul în care arată în prezent centrul istoric al orașului, zonă pe care o consideră una de risc datorită clădirilor în stare avansată de degradare, care pot pune în pericol viața cetățenilor.
”În urmă cu 12 ani, în primărie fiind, am demarat un proiect care viza reabilitarea centrului istoric al oraşului. Primul pas a fost dezafectarea cotețelor din curți, veritabile focare de infecție, în jur de 500. Pasul doi a fost construirea cartierului de locuințe sociale de la Viişoara, pentru chiriaşii din centru care locuiau în condiții precare. Doream un parcurs al centrului istoric pe modelul Sibiului. Din păcate pentru oraş, administrația PSD nu a mai făcut pentru zona istorică absolut nimic” a precizat Turc, mesajul său fiind însoțit și de o serie de fotografii.
Acesta mai susține că ”în prezent, centrul istoric e o zonă de risc, recomandată doar pentru amatorii de senzații tari. Îi îndemn pe toți cei care trec prin zonă să fie prudenți. Multe clădiri se năruie!”.