Întreaga comunitate a românilor din Malta sunt alături, în aceste momente, de familia tânărului Dan Udrea decedat într-un mod extrem de tragic zilele trecute. În timp ce se afla într-un autoturism, un copac smuls din rădăcină de furtună a căzut peste mașină. Bistrițeanul Dan Udrea nu a mai putut fi salvat, în vreme ce soția sa a fost rănită necesitând mai multe zile de spitalizare într-o unitate medicală din Malta.
Românii care locuiesc în Malta, fie că au cunoscut familia Udrea, fie că nu, s-au mobilizat exemplar și au ales să facă chiar și demersuri pentru a aduna fonduri pentru ca trupul neînsuflețit al bărbatului să poată să fie repatriat. Mii de euro s-au strâns până acum și, în plus, și președintele din Malta a rămas la un astfel de apel. Prin intermediul unei fundații, președintele Marie-Louise Coleiro Preca, a donat 2.000 de euro Irinei Udrea arătându-și totodată și sprijinul moral.
De asemenea, aseară, zeci de români s-au adunat la locul tragediei și au aprins câte o lumânare în memoria celui care a fost Dan Udrea.
Dan și Irina Udrea erau stabiliți în Malta de 7 ani și au împreună doi copilași.
Toți cei care în continuare doresc să facă donații pentru a susține familia îndoliată pot face acest lucru în cele două conturi disponibile deschise de Veronica Sângeorzan, o apropiată a familiei:
RO72BTRL01301201C96859XX – lei
RO82BTRLEURCRT00C9685901 – euro.
FOTO: Comunitarea românilor din Malta