În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs în zona pasarelei de la Beclean, la intersecția care duce spre localitatea Cociu.
Din primele informații, în accident a fost implicat un singur autoturism marca Mercedes. Se pare că șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.
În urma accidentului au fost rănite trei persoane. ”La fața locului au plecat două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și un echipaj SMURD de prim ajutor” a precizat Marius Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Toate cele trei victime sunt conștiente, nu prezintă răni care să le pună în pericol viața. Acestea au reușit să iasă singure din autoturismul avariat.
Traficul pe DN 17 nu este afectat, se circulă în condiții normale.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
De vină pentru producerea accidentului a fost un bărbat de 61 de ani din Cluj, care conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița – Beclean. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile unde s-a răsturnat. În autoturism, pe lângă șofer se mai aflau doi pasageri. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
SURSA FOTO: STIRI DIN BECLEAN