Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud au depistat doi bărbaţi din Turcia, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi obligaţi, prin decizii de returnare, să părăsească teritoriul României în 15 zile.
”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Bistriţa – Năsăud au desfăşurat, la data de 20 februarie, un control pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, doi bărbati, în vârstă de 27 şi 38 de ani, ambii din Turcia” informează reprezentanții Biroului pentru Imigrări Bistrița-Năsăud.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi au intrat în România în baza vizelor de scurtă şedere, însă, la expirarea perioadei legale de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, străinii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 400 lei, fiecare, în conformitate cu prevederile legale privind regimul străinilor în România.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Sursa foto: www.estnews.ro