VIDEO: Zilele Bistriței – o ediție de târg, JUGĂNITĂ de artiști second-hand!

Filmulețul de mai jos vorbește de la sine despre calitatea artiștilor veniți la Târgul lui Crețu, niște voci de radio prelucrate de Marius Moga pe aceeași rețetă plicticoasă: Xonia, Alina Eremia, Adda şi Bogdan Vlădău au zgâriat timpanele celor veniți pe Centru. Vunk NU a avut public, iar Horia Brenciu a venit cu un show de covere şi cu un negru în trupă.

brenciuCântăciosul Brenciu a fost salvat de show-ul Vocea României, pentru că altfel era demult apus. Și-a încropit un band de cântat la nunți și laolaltă au salvat programul artistic de la târgul la care popa Pomohaci a ajuns să fie cap-de-afiș.

În rest, parcă nu ne mai oprim din picaj, iar în timp ce Clujul are „UNTOLD Festival” și „Electric Castle”, iar Mureșul avea până nu demult „Peninsula”, noi îl avem pe Vlădău și Brenciu imitându-l pe Enrique Igleisas.

În cele două mandate, administrația Crețu a bifat juma de artist de la NO Mercy și a inventat focurile de artificii de la spartul târgului. De fapt, anul ăsta nici măcar alea nu au mai fost, ci s-a mers pe un kitchos joc de lasere… la final apărea proiectat două cuvinte: „lasere”, „conexiuni”… făcându-se referire la emisiunea lui Cosma de la Ass-TV.

 

l1l2Cam ăsta e nivelul de cultură și marketing al unui oraș înstruțat de senili cărora li se năzărește Sibiul în timp ce merg la culcare pe melodia lui Brenciu, de la final: „trecea fanfara militară, în frunte c-un tambur-major!”Pam-Pam!

 

3 comments

  1. pai daca era negru? sa zica ca-i alb? esti absurd

  2. Era mulatru 🙂

  3. negru in trupa? sa va fie rusine rasistilor

error: Content is protected !!