Consiliul Local întrunit astăzi în ședință ordinară a aprobat lista cu persoanele care vor beneficia de o locuință ANL. În total 326 de persoane și-au depus dosare , dar numai 317 au intrat pe lista de prioritate, aprobată de Consiliul Local.
Primele 115 persoane au apartamente GARANTATE! Urmează distribuirea lor! Ceilalți sunt rugați să mai aștepte și vor prinde locuințele ce se eliberează pe parcurs !
La această oră, Primăria Bistrița are la dispoziție 115 unități locative în mai multe locații: Decebal, Zefirului în zona Turnului Proditerm, Tiberiu Brediceanu ,Subcetate, Viișoara.
Pe ce criterii se vor atribui locuințele ANL!
Conform datelor furnizate de oficialii Primăriei Bistrița, repartiția se va desfășura în conformitate cu prevederile legale, la fel cum s-a întâmplat cu repartizarea de anul trecut. În perioada ce urmează, se va constitui o comisie de REPARTIȚIE a ANL-urilor, formtă din primar, consilieri locali și funcționari ai primăriei. Pe lista de repartiție va conta numărului de membri ai familiei, iar punctajul obținut va fi criteriu secund. Deci, pe lista de repartiție vor fi favorizate familiile cu mai mulți copii care vor avea prioritate privind locația apartamentului și repartizarea la un etaj inferior. Vor fi considerate locații cu prioritate cele din oraș (Blvd Decebal , respectiv str. Zefirului din zona Turnului Proditerm), după care urmează unitățile locative din Subcetate, blocurile noi, respectiv blocurile vechi din Subcetate, după care locuințele de pe Tiberiu Brediceanu (zona Pasarelei) și la final, cele din Viișoara.
În caz de egalitate (număr de copii și punctaj din lista aprobată) va conta persoana care are vechimea mai mare a cererii. Spre exemplu un tânăr singur, fără familie (cu punctaj maxim, aflat pe locul 1 în lista de prioritate) va fi devansat de un alt tânăr care are familie cu doi copii (chiar dacă e pe locul 115)! În consecință, familiile vor avea prioritate și vor fi pe primele locuri la repartiție. Între familii, departajarea se va face în funcție de numărul de membri, deci familliile mai numeroase vor avea avantaj la repartiție.
Ce se întâmplă cu persoanele de sub LINIE, de pe locurile 115 – 317?
Persoanele cuprinse între locurile 115 – 317 vor intra pe o lista de așteptare și vor primi locuință dacă ulterior se vor elibera unități locative. De menționat că persoanele de pe locurile 115 – 317 își vor păstra punctajul de pe lista de prioritate și în cazul lor NU se mai aplică niciun criteriu de departajere iar primul de sub linie va fi primul solicitat să intre în posesie.
Primăria Bistrița NU va mai întocmi o listă de prioritate în viitorul apropiat și rămân în așteptare cei de pe locurile 115 – 300. Tinerii care NU și-au depus dosar pentru solicitarea unei locuințe ANL se pot adresa Primăriei Bistrița, pentru eliberarea uui număr de ordine, pe baza căruia acumulează vechime. O nouă listă de prioritate se va întocmi abia la finalizarea unor noi obiective ANL.
Primăria Bistrița are în derulare un construcția unor blocuri ANL (momentan la stadiu de proiect) și va întocmi o nouă listă abia la finalizarea acestora, listă care va deschide o nouă sesiune de depunere a dosarelor!
Criteriile-cadru de acces la locuinţele pentru tineri şi criteriile de ierarhizare în baza cărora autoritățile stabilesc listele de prioritate sunt prevăzute în HGnr. 962 din 27 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările si completarile ulterioare
Buna am depus în urma cu doua luni cerere va rog mult sa îmi aprobați și mie o locuită ,stau cu socrii,și am un copilaș de 4ani ,și nu mai pot sa stau cu ei din cauza a mai multor probleme mulțumesc mult