Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Consiliul Local Bistrița și Spitalul Județean de Urgență Bistrița intenționează să construiască un Centru de Radioterapie în oraş, pe care autoritățile vor să îl doteze la cele mai noi și performante standarde.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că imobilul va avea subsol, parter şi două etaje, iar investiţia totală este estimată la suma de 4 milioane euro.
„Forma finală a centrului de radioterapie va avea o clădire cu subsol, parter şi două etaje. La subsol vor fi în totalitate locuri de parcare. Parterul va fi pentru partea medicală, două buncăre de radioterapie, CT simulare, scintigrafie şi brahiterapie, absolut tot ce însemană specialitatea radioterapeutică” a precizat Lazany.
În plus, autoritățile intenționează să dezvolte cu ajutorul Universităţii Tehnice şi a Universităţii Babeş-Bolyai un program de pregătire a fizicienilor medicali pentru radioterapie, acest compartiment urmând să funcționeze la etajul I al centrului. De asemenea, la etajul II vor fi amenajate rezerve pentru pacienţii care fac radioterapie şi provin din alte județe ale țării.
De asemenea, Gabriel Lazany a anunțat că termenul de predare a documentaţiei tehnice expiră luna viitoare, ulterior urmând să fie lansată licitația pentru întocmirea proiectului tehnic şi începerea lucrărilor de execuţie. Lucrările se estimează că ar putea fi finalizate într-un an de la data începerii lor.
Centrul de radioterapie urmează să fie construit pe un teren situat în apropierea Secției de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa de pe strada Alba Iulia.
Sursa foto: www.clinicapolisano.ro