Hoții de combustibil din rezervoarele unor vehicule, prinși de polițiști. Au furat peste 3.500 de litri de motorină

Mai mulți șoferi de TIR, care și-au parcat autotrenurile în diverse zone de pe raza municipiului Bistrița s-au trezit că au fost prădați de hoți. În ultima perioadă, tot mai mulți s-au plâns de faptul că le-a fost furată motorina din rezervoare, la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud fiind depuse chiar și plângeri în acest sens.

Polițiștii au început cercetările, care i-au dus pe oamenii legii pe urma unor tineri. Aceștia au fost prinși în flagrant în noaptea de 1 spre 2 martie.

”În cadrul unei acţiuni, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au prins în flagrant delict trei tineri de 24 ani, 19 ani şi 17 ani, toţi din Budacu de Sus, în timp ce sustrăgeau combustibil (motorină) din rezervoarele unui buldoexcavator, respectiv autocar, de pe raza localităţii Bistriţa. Astfel, în urma extinderii investigaţiilor şi a percheziţiilor domiciliare efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 29 ianuarie – 2 martie a.c., cei trei tineri împreună cu un alt bărbat, de 29 ani, tot din Budacu de Sus ar fi sustras cu diferite ocazii cantitatea de 3.500 litri de combustibil (motorină) din mai multe autocamioane, buldoexcavatoare şi autocare, faptele de furt calificat fiind înregistrate iniţial cu autor necunoscut” au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul cauzat este în valoare totală de aproximativ 20.000 lei.

Faţă de cei patru a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore. La data de 3 martie, trei dintre aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Bistriţa care a dispus faţă de bărbatul de 29 ani măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru tinerii de 24 ani şi 17 ani a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

error: Content is protected !!