Un bărbat de circa 60 de ani a suferit o lovitură puternică în timp ce se afla în pădure. Acesta a fost lovit de un lemn, iar intervenția echipajelor medicale a fost extrem de dificilă întrucât incidentul s-a petrecut într-o zonă greu accesibilă dintr-o pădure de pe raza localității Bichigiu, comuna Telciu.
Echipajele medicale au fost nevoite să parcurgă ultima parte a drumului până la intervenție pe jos, întrucât zona era impracticabilă autospecialelor de intervenție, inclusiv ATV-urilor sau mașinilor de teren de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD care urma să intervină pentru a îl prelua pe bărbat din apropierea locului incidentului.
Din păcate însă, cu toate că ”echipajele de intervenţie au ajuns la victimă, iar medicii au început manevrele de resuscitare, organismul bărbatului nu a răspuns acestora, astfel ca echipajele medicale au fost nevoite să îi declare decesul” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
FOTO/VIDEO: Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud