Organizația Radu Moldovan s-a orientat bine! Doina Pană ia o funcție de conducere în PSD-ul re-format de Dragnea! Profa de utilaj tehnologic a candidat de una-singură!

Doina Pană prinde o funcție de vicepreședinte al PSD, după o candidatură de una-singură pentru acest post.

Doina Pană, în vârstă de 60 de ani, este deputat PSD de Bistriţa-Năsăud. A preluat mandatul de ministru în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor la 29 iunie 2017 în Guvernul Tudose. Aceasta a mai deţinut portofoliul Apelor şi Pădurilor în Cabinetul Ponta III (în data de 5 martie 2014, Doina Pană a devenit ministru delegat pentru Apă, Păduri şi Piscicultură în Cabinetul Ponta III, mandatul său încheindu-se în decembrie 2014, în urma remanierii Guvernului).

În ianuarie, Doina Pană a demisionat din funcția de Ministru al Pădurilor, funcție preuată de senatorul Ioan Deneș!

Vezi CV-ul Doinei Pană!

 

 

În total, partidul are 16 vicepreședinți, pe toate zonele țării. Președinte executiv este Viorica Dăncilă.

Dragnea NU a mai declanșat procedura de vot pentru funcția de președinte, pe motiv că organizațiile județene au adoptat rezoluții de susținere a sa pentru această funcție. Codrin Ștefănescu a candidat pentru funcția de secretar general, dar a pierdut în fața lui Marian Neacșu și este out din structurile de conducere ale PSD.

Dragnea a dat drumul la vot, iar speech-urile au avut loc după aceea! A fost manevra prin care a evitat să fie contestat, ca pe vremea lui Sturzu de la Hi-Q!

Mai mulți contestatari ai lui Dragnea, printre care Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu au părăsit sala, supărați că NU au fost lăsați să țină un discurs în fața propriului electorat. Liviu Dragnea  a dat drumul la vot iar discursurile s-au ținut după aceea, când sala era aproape-goală și NU își mai aveau rostul.

În schimb, Dragnea a avut un discurs de o oră, în care s-au votat mai multe rezoluții. Dragnea a anunțat și modificarea legilor privind modernizarea serviciilor secrete în România.

Structura de conducere a PSD:

Președinte Liviu Dragnea

președinte executiv: Viorica Dăncilă

Secretar general: Marian Neacșu

Vicepreședinți:

Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)

Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)

Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)

Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa

Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu(PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)

Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero(PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)

Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu). Pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe Regiunea Bucureşti -Ilfov au fost aleşi primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

La Congresul PSD au participat peste 4.000 de delegați din toate filialele României. De la Congres au lipsit Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.

error: Content is protected !!