În perioada 20 februarie – 12 martie 2018, la Primăria municipiului Bistrița au putut fi depuse proiecte prin care persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii sau culte religioase recunoscute conform legii, pot obține finanțări nerambursabile de la bugetul local.
Așadar, ultima zi de depunere a proiectelor a fost 12 martie, iar potrivit Primăriei Bistrița, în total, au fost depuse 41 de proiecte, ceva mai puține ca număr față de anul trecut când au fost depuse 52.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat că în 2018, majoritatea proiectelor au fost depuse pe domeniul interdisciplinar. Clasificarea proiectelor pe domenii de activitate arată astfel:
- Interdisciplinar – 9;
- Tineret – 8;
- Sport – 6;
- Social – 5;
- Cultură – 4;
- Relații internaționale – 4;
- Educație – 3;
- Protecția mediului – 2.
Din bugetul local pe anul 2018 a fost alocată suma de 660.000 de lei pentru programul anual al finanţărilor nerambursabile, cea mai mare sumă fiind alocată domeniilor Sport și Cultură (câte 120.000 de lei pentru fiecare). De asemenea, câte 80.000 de lei au fost alocați domeniilor Interdisciplinar, Educație și Social, 70.000 de lei pentru Sport, 60.000 de lei pentru Relații Internaționale și 50.000 de lei pentru Protecția Mediului.
Începând cu dat de 13 martie și până pe 21 martie va avea loc selecţia şi evaluarea proiectelor depuse, iar lista finală a celor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local va fi aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Bistriţa.