Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul mai multor foşti şi actuali funcţionari publici din țară, unul dintre aceștia fiind din Bistrița-Năsăud.
Este vorba despre PLATON – GEORGIȚĂ VIRGINIA, fost șef al Serviciului Financiar al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița – Năsăud, găsit în conflict de interese de natură administrativă. ”În perioada exercitării funcției publice de conducere de șef Serviciu economic în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița – Năsăud, a semnat mai multe documente (referat, ordin de plată, ordonanțare de plată, două comenzi, cerere de admitere la finanțare a investițiilor și cerere) aferente contractului de vânzare – cumpărare încheiat între Inspectoratul Teritorial de Muncă și S.C. Elcom Internațional S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține calitatea de asociat), încălcând astfel dispozițiile art. 70, art. 71 şi art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003” arată Agenția Națională de Integritate într-un comunicat de presă.
Legea nr. 161/2003 arată la articolul 70 că „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.
De asemenea, articolul 71 precizează că „principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public”, în vreme ce articolul 79 arată că „funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: […] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Agenția Națională de Integritate mai arată că fostul șef al Serviciului Financiar din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița – Năsăud a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.