Pe data de 24 martie, la Bistrița va fi marcată Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare manifestare de mediu, în timpul căreia cetățenii sunt îndemnați să stingă luminile.
”Să dăm un semnal că am devenit mai conştienţi de faptul că micile gesturi cotidiene afectează calitatea vieţii noastre de fiecare zi, natura şi viaţa pe întreaga planetă! Sâmbătă 24 martie 2018, între orele 2030 – 2130, va fi întrerupt iluminatul public în tot oraşul. Vă invităm să vă implicaţi în susţinerea campaniei prin gestul simplu de stingere a firmelor luminoase, a luminilor în locuinţele dumneavoastră sau oriunde vă aflaţi sâmbătă 24 martie 2018, în intervalul orar 2030 – 2130” este îndemnul pe care Primăria Bistrița îl lansează către cetățenii orașului.
Astfel, municipalitatea cere sprijin bistrițenilor și le solicită ca timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30 să stingă luminile în case și să se alăture acțiunilor care vor fi organizate pe pietonalul Liviu Rebreanu menite să marcheze această zi.
Orașul Bistrița a fost declarat în urmă cu aproximativ 6 ani “Capitala Earth Hour”, de atunci și până în prezent, în municipiu fiind organizate anual acțiuni pentru a marca ”Ora Pământului”.
În acest an, va fi organizat inclusiv un tur ciclist pe traseul Piaţa Centrală – str. Gh. Şincai – b-dul Independenţei – sens giratoriu Kaufland – b-dul Independenţei – str. Gării – b-dul Republicii – str. B. Şt. Delavrancea – str. Dornei – Piaţa Centrală, la care vor participa ambasadorii mobilităţii durabile din Bistriţa: Matei Moisil și Levente Ianosi. De asemenea, bistrițenii vor putea asista la un spectacol de sunet și lumină susținut de THE BOULEVARD ACOUSTIC și TRUPA SIRIUS.