FOTO: Momente de panică la URIU, după ce un microbuz cu 9 persoane a fost implicat într-un accident rutier

În această dimineață, un accident rutier s-a produs pe DN 17, în localitatea Uriu. Apelul înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța că în accident au fost implicate două autovehicule, respectiv, un autoturism și un microbuz.

În accident au fost implicate două autovehicule (un autoturism în care se aflau doi adulţi şi doi copii și un microbuz cu nouă persoane). Doi copii prezintă atac de panică și sunt transportaţi la Centrul de Primire Urgențe de la spitalul orășenesc Beclean pentru mai multe investigaţii” a precizat Cristina Răcilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari și salvatorii SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean. Potrivit salvatorilor, doar doi copilași au suferit atacuri de panică, iar restul persoanelor implicate în accidentul rutier nu au necesitat îngrijiri medicale.

ACTUALIZARE

Accidentul s-a produs după ce șoferul autoturismului a oprit la o trecere de pietoni, iar microbuzul care circula în spatele său se pare că nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers. Astfel, acesta nu a mai apucat să frâneze la timp și a lovit din spate autoturismul condus de un bărbat din Bistrița de 48 de ani.

La volanul microbuzului se afla un tânăr de 25 de ani din județul Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat pentru Ziar de Bistrița că în urma accidentului a rezultat o victimă, fiind vorba despre șoferul de 48 de ani din Bistrița. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele etilitest, rezultatele fiind negative.

FOTO: ISU B-N, Știri din Beclean

error: Content is protected !!