Odată cu venirea primăverii şi încălzirea vremii, la nivel județean se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de incendii de vegetație. Zilnic, pompierii bistrițeni se confruntă cu solicitări de intervenție în astfel de cazuri.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud atrage atenția că utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor, în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie, constituie factori determinanţi de întreţinere şi favorizare a propagării incendiilor, care de multe ori afectează locuinţele semenilor sau fondul forestier.
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.
Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud aduce la cunoştiinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.
Cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
-Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie
-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne de apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bistrița – Năsăud va aplica amenzi în valoare de 3.000-6.000 lei persoanelor fizice şi 25.000-50.000 lei persoanelor juridice.
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1.000 – 2.500 lei.