Continuă epopeea Sărata Sud: 3 ani, 0 locuri de muncă, 3 milioane de euro din bancă. Povestea merge mai departe, iar Crețu taie panglica pășunii asfaltate!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Primarul Ovidiu Crețu a tăiat o nouă panglică și a inaugurat pășunea asfaltată din Sărata. Așa-zisul parc Industrial Sărata Sud a tocat 6 MILIOANE de euro, din care 3 MILIOANE de euro luați din bancă, bani care reprezintă co-finanțarea.

 

 

 

 

 

 

 

Fără un referendum, administrația Crețu a accesat un împrumut de 40 de MILIOANE de lei și a împărțit banii către mai multe obiective. 20 de ani este perioada de rambursare a împrumutului de 40 de MILIOANE de lei, accesat în numele bistrițenilor, de către aleșii locali și dirijați astfel: Wonderland (18 MILIOANE de lei), Parc Sărata Sud (6.7 milioane de lei), modernizări blocuri (13.3 MILIOANE de lei), Podul Berăriei (2 MILIOANE de lei).

 

 

 

 

 

 

 

La inaugurarare, liberalii au fost lăsați pe dinafară

Ziariștii locali au fost invitați la recepția-finală a investiției și au făcut un tur al obiectivului. Conferința de presă a avut loc la sediul Primăriei Bistrița, unde Ovidiu Crețu a prezentat toți factorii implicați în acest proiect. A amintit și despre inițiativa liberalilor din 2012 și despre faptul că a preluat ideea lor de înființare a unui Parc Industrial în Sărata.

 

 

 

După 3 ani de la înființare, Iulius Dumitru are 12 scrisori de intenție și cere RĂBDARE. Crețu a zis că NU-l schimbă și abia peste 1 an se văd roadele muncii sale!

La trei ani de la înființarea societății care administrează parcul, NU există nicio firmă care să stea în block-start cu utilajele, doar 12 scrisori de intenție, după cum susține Iulius Dumitru, administratorul societății Bistrița Sud. Administratorul Iulius Dumitru susține că a purtat discuții fructuoase cu companii care doresc să investească la Bistrița și are 12 scrisori de intenție: iată poziția managerului societății Bistrița Bussines Park, referitor la munca sa de până acum:

Despre locurile de muncă ne-create până acum, Ovidu Crețu se declară optimist și mai cere un an până la sosirea primilor investitori. Primarul a amintit despre evoluția industrială a municipiului și a amintit de cazul companiei Leoni, care aduce muncitori din alte județe, lucru care schimbă datele luate în calcul acum 3 ani la înființarea Societății Bistrița Bussines Park.

Referitor la colaborarea cu Iulius Dumitru, Crețu declară că experiența îl recomandă  și crede că va lucra mult timp împreună cu acesta.

„Promovarea care s-a făcut a fost bună…. suntem cunoscuți, suntem știuți. Inclusiv în reviste importante am văzut promovarea parcului. Scrisorile de intenție pe care le-a primit sunt absolut lăudabile. Dânsul trebuie să răspundă la anumite întrebări după un an, după ce primește obiectul muncii și poate să-l exploateze” a declarat Ovidiu Crețu.

http://www.ziardebistrita.ro/societatea-de-muls-banul-public-sarata-sud-inca-doi-director-pusi-la-dublaj-alaturi-de-iulius-mia-de-euro-dumitru-e-strigator-la-cer-cum-se-lafaie-baietii-astia-in-interesul-oras/

Firmele implicate în construcția Parcului Industrial Sărata sunt: SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj – SC Serbis SRL Bistriţa. 24.223.601 lei este valoarea contractului semnat pentru lucrările de infrastructură. Autoritățile locale speră ca în doi ani de la punerea în funcţiune, să fie create circa 150 noi locuri de munca în cinci microîntreprinderi, două întreprinderi mici şi o întreprindere mijlocie.

Parcul Industrial Sărata, în cifre:

4 loturi pentru industria mare
11 loturi de 1.400 metri pătrați pentru industria mică
23 de loturi de 400 metri pătrați pentru industria mică
3 loturi de 3.000 de metri pătrați pentru servicii
5 loturi pentru logistică

1.878 locuri de parcare
30 de hectare de pășune transformate în platform industriale
1.900 m străzi de incintă,
1.116 m drum de acces,
1.900 m pistă pentru ciclişti,

 

14.286 mp spaţiu verde,
2.160 m reţea distribuţie apă,
1.600 m reţea distribuţie gaze naturale,
1.550 m reţea electrică de joasă tensiune,
5.460 m rețea de iluminat public
02.04.2014-02.09.2015 – perioada de execuție

Valoarea totală a proiectului de finanțare este de 35.170.442,56 lei.
Valoarea FINALĂ a proiectului la implementare este de circa 25.564.673 lei.

50% din bani, adică 3 milioane de euro sunt luați din bancă
20 de ani este perioada de rambursare a împrumutului accesat în numele bistrițenilor, de către aleșii locali.

4 comments

  1. Degeaba dau vina pe Iulius Dumitru pt ca toti sunt vinovati. Au avut milioane de euro pe mana si nu au realizat aprope nimic in ce priveste locurile de munca.

  2. Cosmin Botezat, nu m-am uitat decât la primul filmuleţ, cel cu Iulius Dumitru, dar mi-a fost suficient să înţeleg că personajul, cel puţin la momentul acesta este foarte prost pregătit. Dacă după trei ani nu a reuşit să încheie măcar un singur contract cu vreo firmă atunci este evident, pentru toată lumea, că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună. BRAVO tovarăşi!

  3. Unde se fac angajarile?

  4. No aici se pot tine la fix zilele SARATII, SI VIISOAREI.

error: Content is protected !!