În luna mai vor fi aduse în România 12.000 doze de imunoglobulină, dintre care 9.000 prin Mecanismul de Protecție Civilă, informează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.
De la începutul anului și până în prezent au fost aduse în Romania un număr de 14.563 fiole de imunoglobulină, 7.300 dintre acestea prin Mecanismul de Protecție Civilă declanșat de către Ministerul Sănătății la începutul lunii martie 2018, conform unei informări a Companiei Naționale „Unifarm” către Ministerul Sănătății.
Alte 2.500 de fiole de imunoglobulină au intrat chiar ieri în depozitul Companiei Naționale UNIFARM și urmează a fi distribuite către unitățile sanitare, în funcție de solicitările acestora.
“Avem în acest moment 5 tipuri de imunoglobulină disponibile pentru tratarea pacienților noștri pentru toate tipurile de imunodeficiență- primară, secundară, sepsis sever. Spitalele pot comanda produsele necesare de la UNIFARM. Este foarte important că producătorii au început să revină pe piața românească în urma măsurilor luate de Guvernul României”, a declarat Sorina PINTEA, ministrul Sănătății.
FOTO: www.romaniatv.net