”Principalele repere ale activității desfășurate în perioada 7 – 11 mai au fost pregătirea de specialitate sub îndrumarea instructorilor de la Baza de Instruire pentru EOD din cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN ”Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea și activitatea de consiliere desfășurată de către o echipă de militari din cadrul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată ”Valter Mărăcineanu” din Focșani” spun reprezentanții Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan.
Partea teoretică a pregătirii a constat în familiarizarea infanteriștilor bistrițeni cu principalele tipuri de dispozitive explozive improvizate folosite în prezent în teatrul de operații din Afganistan și modul de contracarare a acestora, precum și în cunoașterea datelor și informațiilor privind aria de responsabilitate și riscurile la care expun pe timpul executării misiunilor.
„Cunostințele acumulate pe timpul pregătirii teoretice au fost puse în practică pe timpul exersării procedurilor privind modul de reacție la incidente de tip IED found sau IED strike (găsire/identificare și atac cu dispozitiv exploziv improvizat)” mai spun cei care reprezintă Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Chiar dacă programul de pregătire este unul extrem de solicitant, militarii sunt concentrați pe acumularea cunoștințelor teoretice și perfecționarea deprinderilor practice necesare îndeplinirii cu succes misiunilor specifice teatrului de operații.
SURSA: Facebook – Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”
Mrim pe campul de lupta pentru razboiul altora