Societate comercială din Bistrița, specializată în comercializarea pieilor de animale, în vizorul procurorilor DIICOT. Prejudiciul: jumătate de milion de euro

În această dimineaţă, în cadrul operaţiunii ZIUA Z, derulată de DIICOT, procurorii din cadrul direcţiei au declanşat o amplă acţiune de combatere a fenomenului infracţional organizat, care s-a derulat concomitent pe teritoriul a 28 de judeţe (printre care și Bistrița-Năsăud) şi a municipiului Bucureşti.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au efectuat 25 de percheziţii domiciliare pe raza a 8 judeţe şi a municipiului Bucureşti la locuinţele unor suspecţi şi la sediile mai multor societăţi comerciale.

Potrivit DIICOT, perchezițiile au fost realizare într-un dosar în care ”s-a reţinut că începând cu anul 2009 administratorii unei societăţi comerciale din Bistriţa, cu profil de activitate comercializare a pieilor de animale, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea în cauză” spun procurorii.

Din primele investigaţii, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională desfăşurată se ridică la peste 500.000 euro.

Sursa foto: www.promptmedia.ro

error: Content is protected !!