Primăria Prundu Bîrgăului dă startul evenimentelor dedicate Centenarului, pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire.
Primul eveniment, „Centenarul Marii Uniri pe Valea Bîrgăului” organizat de Primăria comunei Prundu Bîrgăului, Ministerul Apărării Naţionale, Divizia 4 Infanterie Gemina, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii în colaborare cu primăriile Tiha Bîrgăului, Bistriţa Bîrgăului şi Josenii Bîrgăului, va avea loc pe 28 mai, în centrul comunei Prundu Bîrgăului, lângă Monumentul Eroilor.
Evenimentul debutează cu o paradă militară, urmată de un show aviatic, demostraţii de luptă, expoziţie de tehnică militară şi continuă cu un concert de fanfară şi spectacol de muzică populară.
Manifestările încep la orele 12.00, cu o paradă militară la care participă cu personal şi tehnică, unităţile Diviziei 4 Infanterie Gemina, ale Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, ale Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi ale Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
”Dacă vremea va permite, zona va fi survolată de MIG-urile şi de elicopterele militare ale Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, care vor oferi publicului un eveniment de excepţie, cu coborâri în rapel ale militarilor” spune Primarul Doru Crișan.
În incinta stadionului FC Heniu, din centrul comunei Prundu Bîrgăului, va fi amenajată o expoziţie cu tehnică militară şi tot aici, va avea loc un concert de fanfară susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Cluj – Napoca şi de Muzica Militară a Garnizoanei Bistriţa.
Programul include şi demonstraţii de luptă ale poliţiştilor din cadrul Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Spectacolul de muzică populară, care va avea loc după încheierea paradei militare şi a demonstraţiilor, este susţinut de Ansamblul Profesionist Dor Românesc, conducerea muzicală: Anghel Urs, coregrafia: Adrian Paşcu.
Soliştii invitaţi în recital sunt: Ioan Dordoi, Felix Gălan, Radu Ciordaş, Ovidiu Purdea-Someş, Lucia Potra şi interpretul de muzică uşoară, Vasile Barboş.
Prezentatorul evenimentului este Sergiu Vitalian Vaida.