Traian Ogâgău: Am câştigat procesul privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local pentru demiterea mea!

Ordinul Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud nr. 293/31.10.2017 privind constituirea Comisiei pentru coordonarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local pentru demiterea primarului oraşului Sîngeorz – Băi, judeţul Bistriţa- Năsăud a fost anulat, marți, de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Traian Ogâgău a câştigat procesul privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local pentru  demiterea acestuia. În acest fel, instanţa de judecată a reţinut nelegalitatea actelor emise şi adoptate de către Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa Năsăud în vederea organizării referendumului. Aşa cum am susţinut încă de la început, procedura privind organizarea referendumului s-a desfăşurat sub semnul ambiguităţii, îndoielii, netransparenţei, necunoaşterii de către prefect a  procedurilor legale impuse de legiuitor” a precizat, într-un comunicat de presă, avocatul primarului din Sîngeorz-Băi, George Gaftone.

Traian Ogâgău a fost reprezentat  atât în faţa instanţei de judecată, cât şi în faţa Comisiei pentru coordonarea activităţilor de organizare şi desfăşurare a referendumului local de către avocatul Gaftone George din cadrul Societăţii civile profesionale de avocaţi Zegrean, Gaftone & Asociaţii.

La rândul său, primarul Traian Ogâgău a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare: ”Am câştigat procesul privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local pentru demiterea mea. În acest fel, instanţa de judecată a reţinut nelegalitatea actelor emise şi adoptate de către Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa Năsăud în vederea organizării referendumului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!