Caravana automobilistică de promovare turistică ”Go România”, la Bistrița

Ambasada României la Varşovia şi Camera bilaterală de comerţ şi industrie polono-română, organizează cea de-a doua ediţie a caravanei automobilistice de promovare turistică „Go Romania!”.

Urmând succesul primei ediţii a acestui proiect, când caravana formată din circa 20 de autoturisme retro Dacia şi Polski Fiat a refăcut itinerariul parcurs de turiştii polonezi spre litoralul Mării Negre, în anii ’70 – ’80 ai secolului trecut, pentru această vară, organizatorii îşi propun ca destinaţia finală să fie Delta Dunării.

”Ineditul proiect este circumscris eforturilor de consolidare a vizibilităţii şi atractivităţii ţării noastre pe piaţa poloneză de turism şi contribuie, astfel, la repunerea României pe lista destinaţiilor celor mai căutate de către turiştii polonezi” spun organizatorii.

Până pe data de 20 iunie, reprezentanţii celor două organizaţii partenere care reunesc iubitorii din Polonia ai vechilor autoturismelor româneşti Dacia 1100, 1300 şi 1310 (Asociaţia „Drum Bun” din Cracovia), respectiv Polski Fiat 126p (Asociaţia „Krakowskie Maluchy Noca”) vor călători pe itinerariul Cracovia – Satu Mare – Bistriţa – Iaşi – Suceava – Focşani – Tulcea şi retur, prin Focşani, Braşov, Sibiu, Oradea.

Caravana Go România a pornit pe data de 8 iunie din Cracovia și a poposit deja la Bistrița, mașinile retro putând fi admirate în zona pietonalului Liviu Rebreanu. În plus, în județul nostru, caravana a oprit chiar și în orașul Beclean.

Programul caravanei include vizitarea unor obiective turistice reprezentative pentru oraşele enumerate, precum şi participarea la diverse acţiuni de promovare organizate de autorităţile locale. Vor avea loc întâlniri cu membrii comunităţii polone din România din judeţul Suceava şi un moment ceremonial la Mausoleul de la Mărăşeşti, dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

FOTO: Facebook – Caravana Go România

error: Content is protected !!