La blocul de pe Lucian Blaga s-au mai ridicat 2 etaje, deși autorizația e SUSPENDATĂ de un judecător al Tribunalului! Juriștii Primăriei se uită ca mâța-n calendar și își dau cu părerea despre oprirea lucrărilor! Instituțiile din Bistrița sunt pe BLAT și NU pun în aplicare o hotărâre judecătorească!

Ziar de Bistrița v-a prezentat un caz UNIC în România! Un judecător al Tribunalului Bistrița-Năsăud a SUSPENDAT o autorizație de construire eliberată de Primăria Bistrița, considerând că există o aparență de nelegalitate și se creează un prejudiciu iminent prin nerespectare a legilor în domeniu și de încălcare flagrantă a drepturilor unui cetățean, care a intentat acest proces.

Clik pentru DETALII

Decizia a fost pronunțată în 22 mai și comunicarea s-a făcut câteva zile mai târziu (29 mai). Cu toate astea, nicio instituție cu pârghii de control NU acționează pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești.

Autorizația de construire e SUSPENDATĂ, dar cu toate astea, jumătate BLOCUL e ridicat! 2 etaje s-au construit DUPĂ pronunțarea instanței, în timp ce autoritățile din Bistrița dormeau de-amiaz’!

Firma Consult Imobil, care a obținut autorizația NU este parte în procesul intentat în vederea suspendării și fără niciun impediment din partea autorităților, a continuat lucrările. La această oră, blocul din spate este UMBRIT total și imobilul de pe Lucian Blaga are P+ 3 etaje. 2 etaje s-au construit în ultimele 2 săptămâni, cu girul autorităților locale, care NU au sistat lucrările.

 

Primăria Bistrița a autorizat construcția unui bloc de 6 etaje la intersecția străzii Lucian Blaga cu Calea Moldovei. Imobilul va avea S+P+4E +2 E retrase și este construit de Marius Negrea, patronul firmei Consult Imobil. Șantierul a început în luna februarie și se lucrează în ritm alert, în fiecare zi!

 

Juriștii Primăriei Bistrița analizează hotărârea judecătorească și NU au dispus sistarea lucrărilor, deși acest aspect decurge din hotărârea judecătorească prin care autorizația a fost SUSPENDATĂ. Este incredibil cum o hotărâre judecătorească este pusă sub analiza unor funcționari publici.

Datorită acestui hățiș legislativ specific contenciosului-administrativ,  hotărârea judecătorească NU este pusă în aplicare, la 16 zile de la comunicare!

„având ca obiect suspendare executare act administrativ. Suspendă executarea autorizaţiei de construire nr. 343 /18.04.2017, emisă de Primăria Municipiului B. până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept recurs în cinci zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică în 22.05.2018.”

NICIUNA din instituții NU s-a autosesizat, deși cazul a fost prezentat de publicația noastră. În primă fază, reprezentanții Primăriei Bistrița au motivat că NU a fost comunicată decizia judecătorească, iar ulterior NU au pus în aplicare, pe motiv că suspendarea NU prevede clar nimic legat de sistarea lucrărilor. Juridic vorbind, suspendarea autorizației de construire NU înseamnă ANULARE, ci este doar este o măsură preventivă, atunci când există indicii de încălcare a legii.

Primăria Bistrița e PENALĂ! Asta deoarece NU pune în aplicare o hotărâre judecătorească!

Întrucât Primăria Bistrița NU a dispus sistarea lucrărilor, pe motiv că hotărârea judecătorească NU prevede expres acest lucru, constructorul a continuat să ridice etaje, pe baza unei autorizații suspendate de drept.

Acest ping-pong al răspunderii creează o situație hilară, nemaîntâlnită și pare un blat ordinar între șefii de instituții. NU intervine nimeni, de teama unui eventual proces de abuz, intentat de constructor.

Juriștii Primăriei Bistrița au făcut recurs la decizia Tribunalului BN, dar asta NU înseamnă că decizia de sistare NU trebuie pusă în aplicare. Dimpotrivă, decizia Tribunalului BN este executorie, dar cu toate astea NU se întâmplă nimic.

Inspectoratul Județean de Poliție NU a luat nicio măsură și de 2 săptămâni analizează situația creată!

IPJ BN ar putea acționa asupra instituțiilor care NU au pus în aplicare hotărârea judecătorească, dar și asupra constructorului care NU a sistat lucrările. De menționat că acest aspect de sistare a lucrărilor, NU a fost cuprins în decizia judecătorească, deși se subînțelege că odată cu suspendarea autorizației de construire încetează automat și continuarea lucrărilor.

De mai bine de o săptămână, Inspectoratul Județean de Poliție face în continuare verificări, dar NU a luat nicio măsură!
Legile care stau la baza unei pozitii ferme ale IPJ BN in speta de fata:

art. 287 Cod penal:

„(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:

b)refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;

Articolul 24 Legea 50/1991:

Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda urmatoarele
fapte:

b) continuarea executarii lucrarilor dupa dispunerea opririi acestora de catre organele de control.

Vor să DEMOLEZE blocul!

O familie care locuiește la etajul unu al imobilului umbrit total de mastodontul de 6 etaje a intentat proces și a chemat în judecată Primăria Bistrița, firma Consult IMOBIL și firma ACC Real Estate (există zvonuri că s-ar cesiona autorizația și imobilul în construcție, tocmai pentru a evita rigorile legii).

Clienții sunt hotărâți să demoleze blocul construit prin încălcarea mai multor legi în construcție, printre care: distanțele obligatorii față de vecinătăți, distanțele față de axul unui drum european, retragerile, procentul de ocupare al terenului, locurile de parcare etc. Cu toate astea, primarul Ovidiu Crețu a semnat autorizația de construire. La fel a făcut și Monica Pop, arhitectul municipiului.

 

Clienții care cumpără apartamente riscă să fie DEMOLAȚI! S-a solcitat notare în cartea funciară…. ca să fie informați despre posibila DEMOLARE!

 

Partea vătămtă a intentat proces pe fond și au cerut DEMOLAREA imobilului, dar până atunci, au solicitat o notare în cartea funciară… Practic, orice client care ar cumpăra apartament ar fi informat în extrasul CF că există un proces anulare autorizație, anulare certifica de urbanism, oprire executării lucrărilor și demolarea. Dacă notarea în cartea funciară va fi admisă, cetățenii care ar dori să cumpere apartamente în blocul respectiv vor fi informați asupra riscurilor la care se expun odată ce cumpără un apartament în acel imobil.

Cetățenii din Bistrița sunt sfidați de urbaniștii Primăriei , care aprobă construcția de blocuri fără studiu de însorire și în cazul de față vitregind drepturile locuitorilor din blocul vecin și al tuturor cetățenilor.

Faptul că instituțiile Statului sfidează o hotărâre judecătorească pare incredibi, într-o țară europeană! Atitudinea ezitantă a șefilor de instituții este suspectă în cazul de față și ridică semne de întrebare referitor la competențele lor, dar mai ales la interesele lor în acest caz!

6 comments

  1. Sentinta este cu lacune mari tocmai pentru a scapa acest investitor care nu s a oprit din lucru nicio clipa. Oare de ce are acest investitor curaj cand s a suspendat un act administrativ indiferent care este firma?.Nu se va demola nimic pe unul din locatari l a cumparat deja pe Pop Buia Samuel. Oare cum a autorizat primaria cu acces de 2 m latime la subsol la parcari?? Cummeste posibil asa ceva simacuma cere acces de la cei de la blocul vecin?? Asa ca nu se va intampla nimic si va construii incontinuare la fel ca si pana acum asa vum construieste cel pe care l a reprezentat Negrea, adica pe Harsianu care fzce blocuri calsrite unul peste altul langa Moll. Vai de el oras pe mana cui a incaput.

  2. Balan Marius -ecologist PV

    Cetatenii sunt sfidati de intreg aparatul primarului si trei sfert din consilierii locali. Vezi cazul PIATA CENTRALA, incalcarea a sase legi si nebagatul in seama a 4720 de petitionari. Ce vreti mai mult ?

  3. Balan Marius -ecologist PV

    Domnu COSMIN; da chiar avem noi institutii in Bistrita ? Unde sunt ca eu nu stiu vreo una serioasa si cu chef de lucru in temeiul legii !

  4. Primaria va plati daune in caz ca se demoleaza acest boc. In mod normal va plat cine a semnat pt acest bloc si atunci va fi interesant

  5. Oare pe cine are in spate acest contructor?

  6. La puscarie cu ei si cu toti cei care nu respecta legile

error: Content is protected !!