Administrația locală din Beclean a finalizat programul zilelor orașului ediția 2018, eveniment programat să se desfășoare în perioada 6 – 8 iulie. Timp de trei zile, distracția va fi cuvântul care va caracteriza atmosfera din orașul Beclean.
Spectacole folclorice, manifestări culturale, campionate sportive, concerte de muzică ușoară, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru cei care vor alege să participe la Zilele Orașului Beclean ediția a XVI-a.
În ceea ce privește spectacolele folclorice, atmosfera va fi întreținută de îndrăgiți interpreți și ansambluri folclorice profesioniste precum ”Someșul” sau ”Cununița”.
Primăria orașului Beclean a pregătit și concerte de muzică ușoară pentru tineri. Astfel, pe data de 6 iulie, vor urca pe scenă „DJ Project & Mira” și Aurel Moga, urmând ca în cea de-a doua seară să concerteze “Talisman”, Alexandra Ungureanu, Punkarta și Julia Jianu.
Cap de afiș al evenimentului va fi Carla’s Dreams, concertul trupei fiind programat în ultima seară a evenimentului, pe 8 iulie. De asemenea, pe scenă vor mai urca “Alb şi Negru” şi Bianca Cristea.
Nu vor lipsi nici spectacolele oferite de focurile de artificii care vor deschide ediția din acest a Zilelor Orașului Beclean, dar o vor și închide. Așadar, vor exista două seri cu focuri de artificii, pe 6 și 8 iulie.
Ediția din acest an a Zilelor Orașului Beclean se va desfășura sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.