FOTO/VIDEO: Șapte mașini au fost distruse în urma unui incendiu izbucnit în parcarea unui service auto din Năsăud

Un puternic incendiu a izbucnit în această după-amiază în parcarea unui service auto din orașul Năsăud.

Șapte autoturisme au fost afectate, în proporții diferite, de incendiu. În zona în care a izbucnit incendiul au intervenit mai multe autospeciale din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pompierii reușind în cele din urmă să stingă flăcările.

În momentul în care pompierii năsăudeni au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat, la mai multe autoturisme. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea rapidă a focarelor și protejarea celorlalte autoturisme parcate foarte aproape (în parcarea respectivă sunt parcate zeci de mașini). În total au fost afectate de incendiu 7 autoturisme, dintre care trei în proporţie de peste 90%, două în proporţie de 40-50%, respectiv altele două în proportie de 15-20%” informează purtătorul de cuvânt al ISU B-N, Marius Rus.

Cauza probabilă este în curs de stabilire. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

ACTUALIZARE

Pompierii bistrițeni au reușit să stabileacă și cauza care a dus la producerea incendiului: ”scânteie în urma folosirii unui dispozitiv de tăiere (flex), căzută pe material textil (banchetă/tapițerie scaun)”.

error: Content is protected !!