Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică (C.I.E.E) din Bistriţa a fost înfiinţat în anul 2003, în cadrul proiectului “ŞCOALA VERDE” – PROGRAM PHARE 2000, implementat de către Primăria municipiului Bistriţa, având ca scop educarea în spirit ecologic a preşcolarilor şi elevilor din municipiul Bistriţa şi implicarea lor în acţiunile eco-protective.
Pe parcursul anului şcolar 2017 – 2018 la Şcoala Verde s-au desfăşurat cursuri care au avut ca tematică evenimentele din calendarul ecologic, urmate de vizionarea unor mini-documentare video despre fenomenele naturii, poluare sau colectarea selectivă a deşeurilor, la care au participat preşcolari şi elevi de la 14 grădiniţe şi 6 şcoli gimnaziale din municipiul Bistriţa. Cursurile au fost completate de ateliere pentru confecţionarea unor obiecte cu mesaj ecologic: hrănitori şi adăpători pentru păsări, sacoşe din hârtie, felicitări pentru Ziua Mamei, Paşte, dar şi desene tematice.
Pe perioada vacanţei de vară, activitatea la Şcoala Verde nu se opreşte.
Preşcolarii (din grupele mijlocii şi grupele mari ale grădiniţelor) şi şcolarii care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele despre natură, să afle noţiuni despre protecţia mediului sau să deseneze şi să se amuze cu jocuri tematice în zilele de vară, sunt aşteptaţi în perioada 2 iulie – 20 august la Şcoala Verde, de luni până joi, între orele 12.00 – 16.00, iar vinerea, între orele 12.00 – 14.00.
Informaţii suplimentare se pot obţine contactând Direcţia de Integrare Europeană (Compartimentul Protecţia Mediului) din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, tel. 0263 224 706, int. 136 sau direct la sediul Şcolii Verzi din Bistriţa, str. Axente Sever nr. 1, tel. 0263 237 613, persoană de contact Roman Sorina.
Si cine preda acolo ? Primarul OTC ?