Avertizările meteorologilor s-au adeverit în Bistrița-Năsăud, iar ploaia a provocat probleme pe raza municipiului. Pe mai multe străzi din oraș sistemul de canalizare nu a făcut față cantității mari de apă, iar aceasta a rămas pe carosabil.
Pe strada Mihai Viteazul din Bistrița, spre exemplu, traficul auto este închis, iar polițiștii rutieri se află în zonă și deviază traficul. Probleme s-au înregistrat și în zona străzilor Ion Pop Reteganu, Lempeș și Valea Budacului și aici apa inundând carosabilul.
Totodată, pe aceste străzi, apa a intrat și în curțile sau chiar beciurile unor familii care locuiesc în zonă. Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului intervin pompierii voluntari din cadrul SVSU Bistrița.
De asemenea, potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, probleme au mai fost înregistrate și pe străzile Andrei Mureșanu și George Enescu, unde doi copaci au fost puși la pământ.
Situații de urgență au fost raportate și pe raza localității Budacu de Jos. Aici, DJ 172 G a fost blocat de aluviuni pe o porțiune de circa 500 de metri. La fața locului s-a intervenit cu un buldoexcavator pentru degajarea carosabilului. În plus, aproximativ 30 de curţi și 5 beciuri au fost inundate în Budacu de Jos, însă, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud spun că apa începe să se retragă.
Județul Bistrița-Năsăud se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod galben, valabilă până mâine dimineața, 1 iulie, ora 06.00 și sunt prevăzute averse cu caracter torențial, local peste 25 l/mp, descărcări electrice și grindină.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud monitorizează în permanență situația operativă din teren, fiind pregătit să aloce resursele necesare gestionării oricărei situații.
FOTO: Facebook – Chira Tiberiu, ISU B-N
Nu mai vorbiti de canalizare ! Prioritar ne trebuie bani pt. MINERALIZARE ce naiba !(a pietei centrale ) Dar daca se face inca o pasarela suspendata pe Mihai Viterazul si inca una pe Todoran, cetatenii vor putea evita apa si vor traversa fara sa se ude. Vrem PASARELE !