Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud atrage atenția asupra consumului de ciuperci și în mod special a sursei din care acestea provin. Față de anul trecut, în acest an numărul cazurilor de intoxicații din cauza consumului de ciuperci a crescut considerabil. 10 cazuri au fost înregistrate în lunile iunie și iulie, majoritatea în ultimele zile.
”Avem 10 cazuri înregistrate în lunile iunie și iulie, majoritatea înregistrate în ultimele zile. Cinci în luna iunie și cinci în aceste prime zile ale lunii iulie. De fapt, în această lună au fost patru cazuri într-o singură zi. Dintre acestea două au fost grave și a fost necesar transferul pacienților către centre universitare” a declarat dr. Anca Andrițoiu, directorul DSP Bistrița-Năsăud.
”Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o problemă de sănătate publică, atât din cauza gravităţii, cât şi a frecvenţei mari a acestora. În această vară, în jud Bistrița-Năsăud, cazurile de intoxicare pentru care s-a apelat serviciul de urgență au fost cu predilecție din zona Tărpiu, Posmuș, Sigmir, Arcalia, Căianu Mic. De cele mai multe ori, cei intoxicați au declarat că au cules și gustat/mâncat Pălăria Șarpelui (Macrolepiota procera)” mai spun reprezentanții DSP B-N.
Specialiștii afirmă că intoxicaţiile cu ciuperci se produc accidental, prin consumarea de ciuperci recoltate din flora spontană şi sunt cauzate atât de necunoaşterea ciupercilor, cât şi de fenomenul de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare.
Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creştere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele (uneori şi acestea le mănâncă accidental şi prezintă aceleaşi simptome grave).
Pe de altă parte, pot fi atacate de melci, viermi sau alte insecte, fără ca acest lucru să arate că sunt toxice.
De asemenea, există specii de ciuperci necomestibile care îşi schimbă într-o oarecare măsură aspectul, devenind asemănătoare cu unele specii comestibile.
Foarte important: Nu există nici un test care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice de ciuperci. Semnele intoxicaţiei cu ciuperci pot apărea de la câteva minute de la consum până la 3-6 ore sau chiar mai mult. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci ingerate, de cantitatea consumată şi de vârsta consumatorilor. Copiii, vârstnicii şi bolnavii cronic sunt mult mai sensibili. Manifestările apar chiar şi la consumul unor cantităţi mici sau doar a sosului în care acestea au fost preparate, astfel că uneori o singură ciupercă este de ajuns pentru a contamina mâncarea.
Semnele intoxicaţiei se manifestă prin:
- greaţă, vărsături
- dureri abdominale
- scaune cu sânge şi mucozităţi
- sete, uscăciunea gurii sau salivaţie abundentă
- transpiraţie
- slăbiciune generală, ameţeli
- creşterea frecvenţei respiratiei şi a pulsului
- scăderea tensiunii arteriale
- creşterea temperaturii corpului
- tulburări de vedere
- furnicături ale extremităţilor.
În cazul intoxicaţiilor grave pot apărea: - pierderi de conştiinţă,
- halucinaţii, delir, convulsii, colaps, comă.
Urmările intoxicaţiei pot fi uşoare sau mortale. Din acest motiv, internarea este obligatorie. Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).
La primele semne de intoxicaţie, este necesară prezentarea de urgenţă la spital!
Acordarea primului ajutor în caz de intoxicaţie:
- Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicaţiei.
- Pâna la sosirea cadrelor medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
- Persoana trebuie să stea întinsă în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sânge).
În vederea evitarii intoxicaţiilor cu ciuperci, Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud face următoarele recomandări:
- consumaţi doar ciupercile achiziţionate din locuri autorizate;
- ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude;
- ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice;
- ciupercile culese pe timp ploios se strică repede;
- ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie consummate pentru ca, in ciupercile bătrâne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insect;
- se va evita procurarea ciupercilor de la persoane care le comercializează pe marginea drumului sau în locuri neautorizate;
- se va evita conservarea îndelungată a ciupercilor;
- ciupercile se ţin în frigider iar păstrarea îndelungată a mâncărurilor cu ciuperci nu este recomandată;
- păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc este dăunătoare;
- evitaţi consumul ciupercilor care au baza piciorului în forma de bulb;
- folosiți un determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile și necomestibile (carte coordonată științific) pentru a înlătura orice nesiguranță pe care o aveți atunci când le culegeți;
- este dăunătoare păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier; în locul capacelor e bine să se pună mai multe rânduri de hârtie.
ATENŢIE! Procesul de gătire, fierbere, congelare, conservare, uscare sau macerare în oţet, spălare sau curăţarea învelişului exterior, nu elimină sau reduce cantitatea de toxină conţinută de ciuperca otrăvitoare.