Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs astăzi, pe DN 17 D, la ieșire din Sîngeorz-Băi spre Năsăud.
Două autoturisme au fost implicate în accident, acestea intrând în coliziune.
Din primele informații, în cele două mașini se aflau 6 persoane, însă doar una singură are nevoie de îngrijiri medicale.
La locul accidentului intervine un echipaj SMURD de prim ajutor de la Năsăud și unul de ASAS de la Sîngeorz-Băi.
De asemenea, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului.
ACTUALIZARE
”Pe DN 17 D, la ieșire din Sîngeorz-Băi spre Ilva Mică, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din Rodna, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 28 de ani, din Cluj-Napoca” a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Ambii șoferi testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative
FOTO: ISU B-N