Deputatul Ionuț Simionca a desființat-o pe Doina Pană! Într-o conferință de presă, liderul Mișcării Populare a venit cu argumente CLARE și a demonstrat că PSD-iștii au făcut BLAT cu UDMR-ul și au negociat interesul național… și de aceea au adus modificări Codului Administrativ.
Modificările perverse din Codul Administrativ subminează autoritatea națională, în anul centenar! Minoritățile au drepturi sporite și pot cere străzi bilingve și acte administrative în limba maternă: țigănească, maghiară, turcă etc.
Iată prevederile care pun în evidență a trădării României în anul Centenar!
„În noua lege, la art 59 prevede că … în unitățile subdiviziunile în care cetățenii au o pondere de 20% autoritățile administrației publice locale, organismele prestatoare de servicii pubice de utilitate publică de interes local, precum și prefecturile… s-a ajuns la nivel guvernamental, pentru că această instituție e reprezentantul Guvernului în teritoriu.. NU mai este de interes local… e de interes național… serviciile publice deconcentrate au OBLIGAȚIA până acum puteau, acum au OBLIGAȚIA să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii minorității respective în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului cod și a tratatelor internaționale la care România este parte . Deci, s-a trecut de la a PUTEA la a avea OBLIGATIVITATEA!
Prefecturile și serviciile deconcentrate sunt obligate potrivit art 195 alin 6 să asigure inscripționarea denumirii localităților, a instituțiilor publice, a străzilor, a parcurilor de sub autoritatea lor precum și afișarea anunțurilor de interes public în limba minorității respective!” – a explicat Simionca.
Simionca a demonstrat că Doina Pană a MINȚIT, în disperare de cauză!
„Doamna Pană, încercând să apere partidul, comunică atât de deficitar!Niciodată NU am vrut să mă cert cu o doamnă , cu o femeie dar legea scrie negru pe alb.. noi trebuie să fim bine informați și să știm ce se modifică.” – a transmis Ionuț Simionca.
Doina Pană s-a poziționat împotriva lui Dragnea, la momentul Grindeanu. Când premierul a refuzat să-și dea demisia, Dragnea negociase cu UDMR-ul susținerea moțiunii de cenzură, la schimbul unor favoruri pentru minorități. La acel moment, Pană era Ministrul Pădurilor și a luat atitudine împotriva PSD-ului și stratagema de comunicare a funcționat și după ce moțiunea a trecut la limită, PSD-ul a re-analizat poziționarea față de UDMR. La un an distanță, Doina Pană votează Codul Administrativ prin care minoritățile primesc puteri sporite.
Doina Pană a UITAT ce-a promis! Acum un an promitea că NU va vota nimic ce va aduce atingere țării! În 2018 a votat pentru puteri sporite minorităților!
Postarea din 2017:
“Dragi prieteni,De cand fac politica, mi s-au pus in carca, nemeritat, multe lucruri. Uneori am ripostat, de cele mai multe ori nu. Am mers pe ideea ca cei care ” au ochi de vazut, vad”Deja e mult prea mult!N-am votat ieri nimic, nu votez azi nimic si n-am sa votez NICIODATA ceva care sa aduca atingere tarii mele, poporului meu!!!”, arata postarea integrala a deputatului PSD de Bistrita.
Printre concesiile cerute în 2017 de catre parlamentarii maghiari in schimbul sustinerii motiunii de cenzura s-au aflat un proiect prin care localitatile in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale au o pondere de peste 10% din numarul locuitorilor, primariile si institutiile subordonate au obligatia sa asigure in raporturile cu acestia folosirea limbii materne, dar si ca autoritatile publice si entitatile sa poata adopta si folosi, alaturi de insemnele oficiale ale Romaniei si alte insemne, simboluri care sa exprime identitatea etnica, istorica, culturala si economica a cetatenilor apartinand minoritatii nationale, locuitori ai respectivei localitati. O parte din solicitările UDMR-iștilor de-acum un an au trecut lejer, odată cu modificările Codului Administrativ, adoptate cu acordul PSD.
Instituțiile din România sunt obligate să dețină formulare în limba maghiară și să comunice cu minoritarii pe limba LOR!
„Pentru prima dată în România, instituțiile publice vor fi obligate să aibă formulare în limba maghiară… asta conform art. 159 alin 2 din Codul Administrativ: în UAT-urile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate acestora, aceștia se pot adresa oral sau în scris în limba minorității și primesc răspuns atât în limba maternă cât și în limba română.” – a spus Simionca
Iar potrivit art 159 alin. 3: „Autoritățile publice au obligația de a pune la dispoziția cetățenilor aparținând unei minorități naționale… formulare și texte de uz curent în limba lor maternă. Deci administrațiile locale trebuie să vorbească limba minorităților, trebuie să aibă toate formularele în limba minorităților! Imaginați-vă ce se întâmplă cu țara noastră! Eu de ce ce ce ziceam că e un troc PSD-ALDE-UDMR… cât de mult au uitat PSD_iștii să fie români? Cât cedează actuala guvernare celor din UDMR? NU maghiarilor, celor din UDMR, liderilor din UDMR” – a declarat Ionuț Simionca
Pragul de 20% pentru folosirea limbii maghiare în prefecturi și administrații publice deconcentrate a fost ELIMINAT!
„Deci, dacă avem un prefect UDMR, trebuie să se vorbească limba maghiară, chiar dacă e sub acest prag… Păi ce facem! Și o să vă dau alineatul… art 94 alin 2… se prevede faptul că autoritățile și instituțiile publice, prin hotărârea organele deliberative sau de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorității naționale în administrațiile în care cetățenii minorităților NU ating ponderea potrivită! Adică: să presupunem că la Bistrița, administrația locală va fi câștigată de UDMR, iar Consiliul Local hotărăște ca această lege să intre în efect și toate contractele, toate formularele, toate răspunsurile să fie date și în română și în maghiară. Chiar dacă minoritatea e sub 20%. Înțelegeți de ce am zis că e un BLAT PSD-ALDE-UDMR?” – a spus Simionca.
Pensii speciale pentru primari!
O altă modificare în proiectului adoptat de deputaţi luni, le permite aleşilor locali să poată fi persoane fizice autorizate (PFA) sau „persoane care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială”.
O altă prevedere adoptată de Senat este cea referitoare la pensiile speciale ale aleşilor locali care, la încetarea mandatului acestora, vor fi suportate din bugetul de stat.
„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în articolul 248 din Codului administrativ, votat de Parlament.
În privința acestor modificări, Ionuț Simionca a fost vehement și a declarat că vrea desființarea pensiilor speciale pentru TOATE categoriile, în afară de veteranii de război.
Încă NU e GATA! Codul Administrativ a fost atacat la Curtea Constituțională!
Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost adoptat luni de Camera Deputaţilor, cu 175 de voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 15 abţineri, Proiectul prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
Aflat la primul mandat de parlamentar, Ionuț Simionca se poziționează ca un lider veritabil al opoziției județene și treptat crește în notorietate prin legile pe care le susține și prin activitatea constantă în Camera Deputaților dar și în teritoriu… La 1 an și jumătate de mandat, Simionca îi ATACĂ pe greii din PSD și le demonstrează că duc o politică anti-națională. În special pe Doina Pană o pune în dificultate în fața propriului electorat și aduce argumente în defavoarea ex-ministrului care a votat modificările la Codul Administrativ.
Baba rosie du-te acasa !
E gata de ea pt ca a mintit destul . La fel a facut si cu depozitul din Tapiu si a strecurat un amendament cu dedicatie sa se faca depozite in padure
Doina Pana nu va mai fi pe loc eligibil la alegerile parlamentate si ea stie asta.