Factorii de decizie care gestionează banul public au acordat premii celor mai buni sportivi și au pozat în buni samarineni. Ca-n fiecare an au avut loc o serie de gafe datorate birocrației, dar mai ales datorate incompetenței celor din sistem. Consiliul Județean a avut propria listă, Primăria Bistrița la fel, iar Direcția Județeană, de asemenea. Unii s-au strecurat pe toate listele, iar alții n-au fost băgați în seamă… Sunt sportivi și nume care au fost trecute cu vederea de către cei care ar trebui să vegheze asupra sportului, în general…
Iată o listă cu nume care au stârnit admirația Bistriței, dar care n-au avut parte nici măcar de o diplomă. Deși NU cred că ar conta prea mult strângerea de mână cu cel ajuns în vârf prin vot…
Motociclism : Iosif Ureche și-a riscat viața la propriu în acest sezon la Romanian Superbike (RoSBK), Campionatul Naţional de motociclism viteză al României. A forțat limitele și a avut parte de câteva căzături foarte periculoase. Admirat pentru curajul și nebunia de care a dat dovadă, Ureche a fost trecut cu vederea de habarniștii în sport, care i-au dat 1.000 de lei în 2015. Bani pt. câteva ture pe circuit. Atât!
Minifotbal: o mișcare amplă, care a cuprins firme, sportivi amatori, profesori, patroni etc. S-au realizat grupe, există un campionat pe județ… e nebunie mare de tot. 34 de echipe, două ligi, peste 1.000 de jucători. Bistrița e recunoscută pentru a fi un pol de creștere de importanță pe zonă, dar astea-s chestii minore pentru cei din sport, deci a trecut cu vederea fenomenul.
Drifting: Primăria Bistrița a refuzat să se implice în organizarea unor astfel de evenimente, motiv pentru care tinerii au adunat semnături pentru autorizarea concursurilor de drift, „liniuțe” etc pe raza administrativă a municipiului Bistrița. Cu toate că există în oraș o grupare puternică de pasionați care evoluează la astfel de competiții, mai-marii sportului le-au dat flit și i-au ignorat total. Concluzie: nici măcar n-au fost menționați!
Street-dance: rezultate deosebite obținute de trupa RE-Born sunt ignorate. Show-uri, pasiune, copii, scenă… adolescenți care ard pe scenă și trăiesc la maxim prin street-dance. În 2015, Re-Born a făcut deplasare în Italia , la campionatul European unde au luptat 32 de țări. A costat 10.000 de euro, jumătate din sumă au suportat-o părinții, iar jumătate au plătit-o sponsori. Bani publici: zero-barat.
În campaniile electorale, PSD-iștii trag tare de adolescenți și îi uzează prin spectacole de tineret. Acum, nici măcar o amărâtă de diplomă.
Tibi Ușeriu a alergat 215 km și a creat o adevărată mișcare în jurul său. În maratonul caritabil, Ușeriu a fost susținut de Tășuleasa Social și de foarte mulți tineri. A fost vedeta momentului și acum a fost uitat, dar oricum, Ușeriu își vede de drum și adună oameni lângă el , pe care-i inspiră.
Off-road, enduro: o gașcă de pasionați care se descurcă fără ajutor politic… din banii lor, cu multă pasiune. Un număr tot mai mare, care își fac trasee, circuite și evoluează la competițiile naționale de profil. De ani buni sunt trecuți cu vederea și nu primesc bani nici pentru un litru de benzină… Demnitatea lor nu ar accepta mila incompetenților de la putere, dar cu o viziune constructivă s-ar putea realiza o colaborare pentru o etapă de enduro, sau pentru amenajarea unor circuite, măcar. Astea-s de fapt vise, deoarece în realitate, cei care au funcții călduțe nici nu știu cum se scrie aceste discipline și cred că e vorba de butonul telecomenzii, pe care apasă când sting televizorul…
Downhill, freeride, BMX, trial – considerate a fi ramuri extreme, iubitorii acestor sporturi sunt ignorați de factorii de deicizie. Pe banii lor și-au amenajat un circuit în Pădurea Codrișor, tot pe banii lor merg la competiții și tot pe banii lor organizează periodic un concurs de downhill în Pădurea Codrișor. Mai sunt chemați la Colibița Bike Fest și cam atât. NU există niciun loc amenajat pentru practicarea acestor sporturi. Pe aceeași nișă, Skaterii și rollerii se plâng de modul în care sunt tratați de autorități. Din partea autorităților locale primesc: o promisiune veșnică și un părculeț inadecvat în zona Sălii Polivalente.
Kickboxing: Un sport complex, de spectacol. Professional Fight Gym a reușit să obțină mai multe titluri, la concursurile organizate sub egida federațiilor de profil: titluri naționale, europene sau mondiale. Munca din spatele acestor rezultate este enormă, iar sacrificiile sunt pe măsură.
Fără implicarea Consiliului Județean, a Primăriei sau a Direcției Județene de Sport, sportivii Profesional Fight Gym au adus la Bistrița un titlu național la kickboxing, două titluri de vice-campion la Europenele din Ungaria (versiunea WKF), competiție la care au participat 420 de sportivi din 22 de țări și un titlu la Mondialele de M.M.A (amatori). În 2015, luptătorii au fost ignorați TOTAL de cei implicați în sport și nu au fost incluși pe nicio listă.
Box Club Transilvania, investiție privată a lui Viorel Hedeș, pasionat și fost-practicant de box. Alături de Daniel Măierean, cei doi sunt în căutare de talente pe care să le promoveze în boxul amator și profesionist. Clubul, oamenii implicați și sportivii au fost uitați de autoritățile locale și județene, dar și de Direcția Județeană de Sport, care ar trebui să încurajeze și să aibă politici clare cu privații care investesc în sport…
Lupte greco-romane – muncă titanică în spate, sport antic cu tradiție dar căruia cică îi lipsește spectacolul. Cel puțin asta susțin cei neavizați. Sportivii lui Bancea au reușit să ia un titlu național la greco-romane… un sport în care îți trebuie minim 5 ani ca să cunoști bazele…. O mișcare ținută în viață de câțiva luptători din garda-veche care acum se chinuie să lupte cu mentalitățile noii-generații și caută talente. Nici măcar un mulțam-fain, deși Radu Moldovan e în relații cu Teodor Florea, proprietarul clubului.
În ce privește sportul de contact, antrenorul de kyokushin Radu Sângeorzan a reușit să se promoveze foarte bine și să întrețină relații apropiate cu PSD-iștii de la putere. Și-a impus sportivii în toate cele 3 gale de premiere: ale Primăriei Bistrița, ale Consiliului Județean și ale Direcției de Sport. De asemenea, Marius Muthi a reușit să ia premii pentru rezultatul obținut de sportiva sa la taekwondo (disciplină olimpică) și să bifeze cele trei premieri.
Box feminin – Andreea Seni a luat locul 5 la mondiale și locul 5 la europene. A fost trecută cu vederea din cauza unor greșeli birocratice, care denotă amatorismul din administrație dar ulterior Direcția Județeană a re-făcut lista și a inclus-o.
Un lucru e clar: lipsește managementul și viziunea celor implicați din greșeală în sport, care încep să putrezească pe aceleași funcții din care trag sforile. Laolaltă cu nevestele, nepoții sau alte neamuri băgate să lucreze la Stat. De prea multe ori în detrimentul sportului și de prea multe ori în favoarea grupului incompetent, dar foarte bine organizat…
În linii mari, premiile se duc pe aceleași relații de cumetrie între diverse grupuri formate la vârful instituțiilor ce au bani publici în vârful pixului. Acoperiți de propriile regulamente și clasificări este premiatî doar partea care trebuie scoasă în față. . Cei trecuți cu vederea ignoră fațada și muncesc de nebuni pentru medaliile care vor sclipi în văzul tuturor, și NU la decernări spoite…
Lista Direcției Județene de Sport
1.Sâncrăian Gabriel – antrenor Fătu Ovidiu
2.Cristian Bățagă – gimnastică – CSM Bistrița
3.Bernadette Szocs – tenis de masă –
4.Dragos Sângeorzan – karate – CS Karate Bistrița
5.Andreea Seni – box – CSM Bistrița
6.Liliana Musteață – taekwondo
7.Monica Csengheri – haltere – CSM Bistrița
8.Octavian Rada – karate – CS Karate Bistrița
9.Cristiana Cîrlejan – karate – CS Karate Bistrița
10.Andreea Clapa – tenis de masă –
11.Alin Cioancă – schi fond – CSM LPS Bistrița
Echipe: Echipa de gimnastică CSM-LPS –
vicecampioană națională de seniori.
Lista Primăriei Bistrița
Csengeri Monica – haltere
Sâncrăian Gabriel – haltere
Musteaţă Liana Ionela, taekwondo – C.S. Ilyo Bistriţa
Szocs Bernadette Cynthia – tenis de masă
Clapa Andreea – tenis de masă
Plăian Tania – tenis de masă
Cioancă Alin ( schi role) – antrenor Drăguş Rodica
Băţagă Cristian (gimnastică)
Echipe: – gimnastică – masculin,
Băţagă Cristian, Nistor Laurenţiu, Necşa Bogdan,
Rădeanu Daniel,Paraschivu Rareș
Echipa de arte marţiale – antrenor Sângeorzan Radu
Sângeorzan Dragoş,Chirlejan Georgiana,Chirlejan Cristiana
Moldovan Luca, Rada Octavian.
Lista Consiliului Județean
Musteață Liana Ionela – taekwondo – 5.000 lei.
Csengeri Monica Suneta – haltere – 5.000 lei.
Szocs Bernadette-Cynthia – tenis de masă – 5.000 lei.
Clapa Andreea-Teodora – tenis de masă – 5.000 lei.
Plăian Tania-Maria – tenis de masă – 5.000 lei.
Chivu Adrian – antrenor haltere – 3.000 lei.
Filipaș Marian-Marcel – antrenor tenis de masă – 3.000 lei.
Muti Marius Nicolae – antrenor taekwondo- 3.000 lei.
Pe alocuri, unele nume se repetă și au prins loc pe toate cele 3 liste. S-a resimțit lobby-ul realizat de unii antrenori pe lângă mai-marii sportului, acoperit de diplome și regulamente. Cei din lista de mai sus au fost ignorați total de cei care coordonează sportul și concep politici în detrimentul sportivilor, pe banii noștri… a celor ignorați și sătui de nepotisme…
Sa gasi un Tolea si la noi ca sa puna gunoaiele la tomberon…nu?