Bistrița Civică iese la ATAC! Asociația lui Chereji vrea să salveze Piața Centrală de drujbele pregătite de Crețu! Ce argumente se aduc pentru păstrarea spațiului verde!

Către: Consiliul Local al Municipiului Bistrița

1. Asociația BISTRIȚA CIVICĂ,
2. Alexa Ionela
3. Bălan Marius Horea,
4. Chereji Adrian Florin,
5. Man Vasile,
În conformitate cu prevederile Legii 554/2004 actualizată formulează următoarea

PLÂNGERE PREALABILĂ

Împotriva Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.86/2018 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Piaţa Centrală” din municipiul Bistriţa pe care solicităm să o anulați întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale:

Certificatul de urbanism care stă la baza documentației aprobată prin HCL 86/2018 este ilegal întrucât nu are extrasul de Carte funciară și extrasul din planul cadastral de pe ortofotoplan actualizate la zi, așa cum prevede art.19 din Normele 839/2009 de aplicare a prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Extrasul CF folosit este vechi de aproape 100 de ani și nu mai corespunde situației actuale reale. În extrsul CF folosit se menționează că terenul ce face obiectul documentației aprobate cu HCL 86/2018 are destinația de curți și anexe gospodărești și drumuri.

În realitate situația existentă este următoarea:

– Suprafața construită existentă (clădiri, accese) 32 mp ( 2 accese grupuri sanitare existente)
– Suprafață spații verzi existentă: 5021 mp (rondouri existente)
– Diferența până la 14.410 mp, suprafața ce face obiectul proiectului are destinația drumuri, trotuare, parcări.

Datele de mai sus sunt preluate din document oficial al Primăriei municipiului Bistrița „Notificarea privind întocmire documentație în vederea obținerii autorizației de construire pentru modernizare Piața Centrală”, depusă la Agenția pentru protecția mediului Bistrița-Năsăud sub nr. 4512/23.04.2018.

De altfel, în cadrul bugetului Direcției de Servicii Publice, an de an sunt prvăzute fonduri pentru întreținerea spațiilor verzi, inclusiv cele din Piața Centrală.

În conformitate cu prevederile Legii nr.24/2007 primăria avea obligația să înscrie în Registrul spațiilor verzi până la data de 1 ianuarie 2011 toate spațiile verzi de pe raza teritorială, inclusiv cele 5021 mp spații verzi existente în Piața Centrală, suprafață pe care nu au voie să o diminueze.

Solicităm anularea HCL 86/2018 pentru a ne recunoaştere dreptul de a trăi într-un oraș curat, sănătos, cu spații verzi, natură și biodiversitate, în care se pune accent pe calitatea aerului, apei, a mediului înconjurator în toate componentele sale. Aceste drepturi cetățenești sunt prevăzute și garantate pentru toți cetățenii în Constituția României.

Datorită motivelor de mai sus vă solicităm să anulați HCL 86/2018 în caz contrar ne vom adresa instanțelor de contencios administrativ.

Asociația BISTRIȚA CIVICĂ Alexa Ionela
Chereji Adrian Florin Bălan Marius Horea
Președinte Chereji Adrian Florin
Man Vasile

One comment

  1. Balan Marius -ecologist PV

    In caz contrar baietii din administratie prin primar chiar merita o plangere PENALA. Numai daca invocam legea AMENAJARII TERITORIULUI- legea350/20001 art. 34. Iata ce scrie acolo ? ART 34. Emiterea de certificate de urbanism incomplete ,cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse in documentatiile de urbanism atrage raspunderea disciplinara, administrativa ,contraventionala, civila sau PENALA dupa caz. Aici se incadreaza cu succes si administratia COMUNISTOIDA , si mai adaugam inca sase (6) legi incalcate tot aici. In mof firesc cineva trebuie sa raspunda de toate acestea. Un cetatean simplu a acestei tari numai o jumate de lege , un articol daca il incalca este sanctionat si plateste poate si cu puscaria. Pe cand comunistii din primarie vor fi egalii nostrii in respectarea legislatiei ?

error: Content is protected !!