După ce în această dimineață s-a produs un accident rutier în urma căruia o autoutilitară a pus la pământ un stâlp de electricitate, la scurt timp, un alt apel înregistrat la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui nou eveniment rutier.
De această dată accidentul a avut loc pe Bulevardul Republicii din municipiul Bistrița, unde un autoturism a intrat într-un copac.
Din primele informații, în urma accidentului a rezultat o singură victimă, care este conștientă și cooperantă și care primește îngrijiri de la echipajul medical care intervină în zonă.
La fața locului, polițiștii Biroului Rutier au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în acre s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
Accidentul s-a produs după ce o femeie care se afla la volanului unui autoturism a pierdut controlul acestuia și a ajuns cu mașina într-un copac. Aceasta a fost rănită, însă starea sa este stabilă. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Potrivit șoferiței, un autoturism i-ar fi tăiat calea și în încercarea de a îl evita a ajuns în copac. Traficul în zonă este îngreunat.
”O femeie de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, într-un sens giratoriu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
FOTO: ISU B-N
Sa se mire lumea de ea masina. Pacat de copac. Iata ca ce a scapat de drujba primarului nu scapa de soferii care nu le au cu volanul.