După ce deputatul bistrițean Doina Pană și-a exprimat punctul de vedere cu privire la mitingul Diasporei, au început să apară și primele reacții din partea opoziției, care vine cu critici dure după declarațiile fostului ministru al Apelor și Pădurilor.
Președintele USR Bistrița-Năsăud, deputatul Cristina Iurișniți, consideră că ”Doamna Pană a atins culmea absurdului și ipocriziei pesediste” după ce a afirmat că în stradă nu s-ar fi aflat românii din Diaspora, ci ”huligani violenți, cu dotare paramilitară din categoria rezist care au încercat să ocupe clădirea Guvernului, au insultat jandarmii, au aruncat asupra lor cu URINĂ, FECALE, pietre și bucăți de asfalt. Au avut temă clară să răstoarne prin forță Guvernul, indiferent de preț, chiar cu prețul vieții unei femei jandarm care se zbate acum între viață și moarte”.
”Cum vă permiteți să denaturați adevărul celor 100 de mii de protestatari?! Cum puteți inventa lucruri care jignesc o națiune întreagă, pentru fiecare cetățean român , nu-i așa, reprezintă România pe planeta asta! Vă invit sa citiți presă de calitate că sa înțelegeți mai bine că a fost Diaspora prezentă în stradă, și nu” HULIGANII violenți „de care vorbiți, alături de oamenii independenți, neînregimentați și nemanipulați din țară” îi transmite Cristina Iurișniți fostului ministru al Apelor și Pădurilor.
Președintele USR B-N este de părere că prin declarații sale, deputatul PSD Doina Pană ar fi jignit cetățenii participanți la miting și nu numai.
”Care dotare paramilitară doamna Pană? Nu aveți niciun indiciu sau argument că să susțineți o așa invenție demnă de televiziunile de casă pesediste! Aveți o imaginație debordantă și delirantă! Jigniți oameni care au DREPTUL să protesteze, dreptul la libera exprimare! Ei erau victimele și în niciun caz agresorii. O țară întreagă a văzut gaze lacrimogene, tunuri cu apă, oameni bătuți și fugăriți, au fost oameni internați în spital… Vă invit sa citiți cel puțin din 3 surse diferite, să vorbiți cu oameni din Diaspora, care vă pot informa corect, cum e Ciprian Mihali care a venit din Belgia și a participat la proteste! Să vă spună el , ” huliganul violent” despre dotarea paramilitară și despre cum au fost agresate soția și fiica lui de jandarmii care potrivit legii au datoria să apere și să protejeze cetățenii pașnici!” a încheiat Cristina Iurișniți.