Curtea de Conturi Bistrița-Năsăud a întocmit un raport de audit financiar în care au fost exemplificate o serie de nereguli depistate în timpul unui control efectuat la Primăria Bistrița. Printre deficiențe se numără și una care ar fi denaturat bugetul municipiului cu circa jumătate de milion de lei.
Angajații Primăriei Bistrița au omis să scoată din evidențele fiscale pe anul trecut persoanele fizice decedate sau firmele radiate. Mai exact, ”au fost menținute nejustificat în evidența contabilă și în evidența analitică pe plătitor obliogații de plată datorate de contribuabili care au fost radiați din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, respectiv au fost menținute în sold amenzi contravenționale datorate de persoane fizice decedate” se arată în raportul Curții de Conturi.
Prejudiciul stabilit în acest caz de Curtea de Conturi ar fi de aproximativ jumătate de milion de lei, instituția explicând și cum s-a ajuns la o asemenea situație.
Practic, funcționarii din cadrul Direcției de Venituri nu au solicitat colegilor de la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei situația actualizată a persoanelor decedate până la 31 decembrie 2017, astfel că persoanele decedate au fost menținute pe listele privind contribuabilii.
Pentru a remedia situația, până la data de 31 decembrie, s-a impus ”Corectarea erorilor identificate și dispunerea măsurilor corespunzătoare care să asigure reflectarea fidelă a creanțelor datorate bugetului local de persoanele radiate/decedate în situațiile financiare”.
Mi se pare absolut normal. Doara au si votat , NU ?