Un tânăr de 19 ani este cercetat de oamenii legii pentru comiterea mai multor furturi din autoturisme parcate pe raza municipiului Bistrița. Șapte mașini au fost sparte de tânărul care a provocat un prejudiciu de circa 15.000 de lei.
”Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sprijiniți de criminaliști, au identificat și depistat un tânăr, de 19 ani, din Petriș, bănuit de comiterea mai multor furturi. Astfel, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 13/14 august, respectiv 21/22 august, tânărul ar fi sustras bunuri, în valoare totală de aproape 15.000 de lei, din 7 autoturisme care erau parcate pe diverse străzi din municipiului Bistrița” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa, pentru recuperarea prejudiciului și stabilirea întregii activități infracționale.
FOTO: www.criminalistic.ro