Executivul a adoptat o hotărâre de Guvern prin care vor fi înființate birouri de promovare teritorială atât în țară, cât și în străinătate.
”Noul proiect de act normativ prevede înființarea a 20 de reprezentanțe externe în cele mai importante piețe pentru turismul românesc. Totodată, spre deosebire de vechea formulă, fiecare birou extern va avea câte doi angajați, atașați în turism. Noua măsură intensifică eforturile de promovare a României ca destinație turistică majoră pe plan internațional. Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de atașați în turism care vor lucra în străinătate” arată Ministerul Turismului.
Rolul reprezentanţelor externe va fi acela de a stimula fluxul turiștilor străini către România, de a facilita și de a crea noi colaborări pentru operatorii din turism, de a ține legătura cu turoperatorii străini, de a promova destinaţia în rândul specialiştilor şi al turiștilor prin intermediul activităţilor derulate.
„Decizia fostului ministru de a închide pur și simplu birourile din cauza incapacității de a le gestiona în mod eficient a fost profund greșită și este reparată acum prin acest act normativ. De la preluarea mandatului, am luat mai multe măsuri pentru a accelera numirea atașaților în turism și de a limita, astfel, perioada în care România nu beneficiază de contact direct cu piețele prioritare pentru dezvoltarea turismului. Decizia de a întrerupe brusc activitatea de promovare externă a produs prejudicii turismului românesc pe care nu le mai puteam tolera”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Hotărârea de guvern adoptată în ședința din 13 septembrie prevede și înființarea a 5 noi reprezentanțe teritoriale interne, la București, Suceava, Harghita, Sibiu, Bistrița-Năsăud. În prezent, în cadrul Serviciului Turism Intern funcționează 12 reprezentanțe teritoriale. Odată cu înființarea celor 5 reprezentanțe noi, vor fi acoperite în mod eficient toate regiunile turistice ale țării.