VIDEO: „Am fost lucrat „la beregăți”, cum se spune!” De pe margine, Liviu Rusu vrea să cucerească Bistrița și să-l ejecteze pe Crețu. Are șanse?

Liviu Rusu a ieșit public într-o emisiune la Sângeorz TV și a vorbit despre ne- realizările celor care conduc județul și municipiul. În cadrul emisiunii, fostul președinte al Consiliului Județean l-a atacat direct pe Radu Moldovan, cel care a panglicat vreme de 3 ani ceea ce s-a realizat în mandatul anterior. Rusu a argumentat replicile acide la adresa lui Radu Moldovan, dar a transmis că NU-i vrea postul de președinte al CJ, deoarece președintele NU este ales uninominal prin vot direct, ci la masa verde a consilierilor județeni.

Despre candidatura la Primăria Bistrița

Dar poate că mă interesează altceva… poate mă interesează Primăria Bistrița… dacă cine trebuie să-mi dea tonul la cântec o să-mi dea tonul la cântec („serviciile”)… și o să spună la partitură: da, poți să candidezi… ei,  dacă voi candida vreau să fiu și ales… adică NU mă duc la derută… pe mine mă interesează, mă pasionează votul uninominal… mi-au dat votul mă apuc de treabă… dar v-o spun clar: administrație știu și la munca organizată pot să concurez cu oricine”.

Despre imaginea sa, Rusu a fost  tranșant

“Programul eu l-am făcut în județ… mie nu-mi  face altcineva program nici măcar șeful de partid nu mi-a făcut…  pentru mine interviurile și conferințele de presă n-au însemnat nimic, au fost zero … o să-mi spună unii că… băi, ca imagine…. imagine e ceea ce faci, ce rămâne în urma ta.”

Investițiile lui Radu Moldovan sunt făcute praf

Lui Radu Moldovan îi reproșează costurile mari pe kilometru de drum modernizat și faptul că NU are niciu proiect major semnat de el.

Pe buget:

„Bugetul din 2016 e mai mic cu 100 de milioane decât în 2012, sunt puține obiective, altele  noi nu mai ai, NU știi să aduci fonduri… în 2016 ai  investiții sub 6 milioane de lei, dar faci lift și iei mașini la Cultură și tu vrei să fii președinte?”

 

 

Drumuri

 „400.000 de lei per kilometru… 2 straturi cu banii ăștia am făcut. Astăzi se face kilometrul, în condițiile în care mixturile au scăzut de 3 ori și carburanții au scăzut, cu 1.200.000 de lei pe kilometru. Poate că fac și ei viadcute…” a declarat ironic fostul președinte al CJ.

Cinema Dacia  – reparații de 4.6 milioane de lei, obiectiv transferat de pe vremea mea realizat proiectul și SF-ul. Le-a trebuit 4 ani și încă nu e finalizat ”

„La Spitalul Județean s-au opus realizărilor… s-au opus să preluăm spitalele când s-au predat în județe și le-am preluat prin dispoziția președintelui… acum se laudă.”

Policlinica… ” am făcut-o tot noi… proiectele  s-au derulat de pe vremea mea.”

Investițiile Consiliului Județean pe 2016 sunt mult prea subțiri în opinia fostului președinte, iar perioada panglicărilor a apus demult.

Lălăiala zisă cultură NU e pe placul lui Rusu. Centrul Județean cheltuie prea mulți bani publici

Centrul Județean pentru Cultură avea în 2012, aproximativ 2.5 milioane de lei pentru salarii si funcționare… și vroiam să mai tai pentru că NU se justificau toate…  astăzi au 5.8 milioane. Pentru ce? Pentru lălăiala care o să fie în 2016? “… “Actualul președinte NU are niciun proiect semnat de el… pentru un euro. Toate sunt continuări. Pe mine nu m-a bătut nimeni în alegeri, m-au bătut la blat pentru că a fost o făcătură…” a declarat Rusu.

Rusu scoate din joben 3 proiecte panglicate de PSD. Actualul președinte NU are niciu proiect!

Modernizarea DJ 151 – proiect în valoare de 30 de milioane de euro, Sistemul de gestiune al deșeurilor 30 de milioane de euro și masterplanul de apă-canal 90 de milioane de euro sunt cele mai importante realizări pe care Liviu Rusu și le asumă și le reproșează celor de acum că încearcă prin propagandă să și le asume.

„3 proiecte mari – D.J 151, cu fonduri europene iar ei în 2012 au tăiat panglica… eu nu am tăiat panglica… am dus presa până acolo… le-am arătat… sigur că mai era ceva de făcut vreo 5%. Ei au tăiat panglica și au vrut să numească drumul președinților, care drumul președinților de ce nu l-a făcut Marinescu în 16 ani și l-am făcut eu în 4 ani? Pentru că NU exista nici proiectul tehnic, atunci când am ajuns eu la Consiliul Județean? Ei și l-au adjudecat.” spune Rusu. 

Lui Oltean îi transmite elegant: Încerc să uit de 4 ani… încerc să iert de 4 ani… pe oricine

Despre trecutul său, Rusu ezită să vorbească… dar amintește în treacăt despre „lucrătura” care l-a scos din joc vreme de 4 ani, când în urma unui scandal mediatic, Rusu a hotărât să iasă din viața publică, deși era favorit în alegerile din 2012.

 

 

 

Ce transmite Rusu băieților „din servicii” care veghează:

“Au și ei o conștiință probabil și judecă.. mă bucur că în structurile de putere au ajuns oameni tineri, văd oameni tineri, că-s femei că-s bărbați și frumoși la chip și deștepți ,  mă bucur că știu să facă ordine, mă bucur că mai scutură câteodată sistemul și că unora chiar le schimbă destinul …”

Liviu Rusu a amintit că acum se conduce pe grupări de diversiune și mai ales pe formatul de stânga. Fără partid de partea sa, NU este exclusă o candidatură independentă pentru Primăria Bistrița, dar rămâne de văzut dacă fostul președinte al Consiliului Județean va intra în cursă, fiind de departe cel mai redutabil adversar pentru Ovidiu Crețu.

Citiți și: http://www.ziardebistrita.ro/pokeristii/

9 comments

  1. Asteptam cu interes replica lui Radu Moldovan pt ca Rusu a spus numai minciuni

  2. cred ca are sanse

  3. Mai are de lucru la imagine.

  4. E singurul candidat care are realizari. Ceilalti sunt papagali

  5. Balan Marius- Ecologist B-ta

    Putin cam AROGANT. Daca reuseste sa se lepede de meteahna asta, ar fi o solutie. Conditia de baza este sa intre in lupta doar doi. Mai multi candidati, dau victorie suta la suta pt. Cretu.

  6. Scurt si la obiect. Respect Rusu

  7. Daca e adevarat ce spune, dl. Rusu merita sa fie primar.

  8. Vrem primar tânăr.

  9. desi nu e la prima tinerete a singurul care il poate bate pe Cretu.

error: Content is protected !!