Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a întocmit un raport de activitate pe primele opt luni ale acestui an.
Potrivit documentului, în acest interval au fost înregistrate peste 7.700 de situații de urgență, ceea ce arată că media zilnică a fost de 31,84 situații de urgență. Majoritatea, adică circa 92 la sută, au fost cazuri de urgenţă asistate de echipajele SMURD, în vreme ce doar 1,64 la sută au fost incendii.
Pe timpul misiunilor, în cele opt luni ale anului 2018 au fost salvate peste 150 de persoane. Echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare au intervenit la 7.152 cazuri (în medie 29,43 pe zi), acordând ajutor medical calificat la 7.307 persoane. Comparativ cu anul 2017 numărul intervenţiilor a crescut cu 4,86%.
În primele opt luni ale anului 2018, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud s-au produs 127 incendii (o medie de 0,52/zi). În primele opt luni ale anului 2017 au fost gestionate 167 situaţii de urgenţă generate de incendii.
În perioada analizată, cauzele predominante de izbucnire a incendiilor şi/sau a incendiilor de vegetaţie au fost coşurile de fum defecte sau necurăţate (30 de incendii) și instalaţiile electrice defecte sau improvizate şi aparatele electrice lăsate sub tensiune (35 incendii).
În primele opt luni ale anului 2018, un procent de 64,56% % din numărul incendiilor s-au produs în mediul rural şi 35,44 % în mediul urban.