Deșeurile din Beclean vor fi transportate la Tărpiu! Primăria Beclean a întocmit un caiet de sarcini pentru desemnarea firmei care se va ocupa de această operațiune. Conform estimărilor, aproximativ 30.000 de tone urmează să fie transportate la Tărpiu. Buget estimativ pentru transport: 499.000 de lei.
Transportul deșeurilor municipale amestecate de la Depozit Beclean la Centrul de management integrat al deșeurilor de la Tărpiu se va finaliza în cursul acestui an. Termen liită: 31.12.2018. Dacă se depășește acest termen din cauza prestatorului , taxele suplimentare vor fi suportate de acesta. Oferta care va avea prețul cel mai scăzut va fi desemnată câștigătoare.
„În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, la termenul stabilit în contract adica 31.12.2018 taxele suplimentare ce se aplica la tona de deseu vor fi suportate de catre prestator.” – după cum se arată în caietul de sarcini.
CLICK să vedeți Caietul de sarcini transport deseuri
Ofertanții trebuie să facă dovada deținerii de mașini de capacitate mare pentru transport , acoperite cu plasă sau prelată. Durata contractului este de la data semnarii lui pana in 31.12.2018.Partile pot conveni prelungirea contractului prin act aditional pana la realizarea integrala a activitatii care face obiectul contractului cu conditia asigurarii resurselor financiare si cu respectarea prevederilor bugetare.
VITALIA s-a cărat din județ… deși firma era obligată prin contract să transporte GRATIS deșeurile VECHI din gropile ne-conforme!
Până la inaugurarea depozitului de la Tărpiu, comuitățile locale au folosit rampele vechi de deșeuri. Așa se face că la Beclean încă mai există 30.000 de tone de deșeuri, care vor fi transportate la Tărpiu.
La depozitare, Primăria Beclean va plăti tariful vechi, adică 42 lei/tonă. TOTAL: încă aprox. 300.000 de euro.
Becleanul și-ar putea recupera banii de transport, adică aprox. 100.000 de euro!
Conform contractului încheiat cu fiecare primărie în parte, VITALIA era obligată să transporte gunoiul din gropile neconforme, gratis. Dar Vitalia a reziliat contractul de colectare și a plecat din județ… fără să țină cont de această clauză contractuală. Juriștii Primăriei Beclean ar putea intenta un proces și să solicite contravaloarea transportului pe care se văd obligați să-l plătească din bugetul local.
Transportul deșeurilor este o chestiune obligatorie, pe care administrația Nicu Moldovan a promis că o va rezolva în cursul acestui an… cu toate că transportul ar fi trebuit să fie realizat GRATIS de VITALIA S.A… Rămâne de văzut dacă Primăria Beclean își va recupera sumele alocate pe transport, în urma unui eventual proces…